După ultima discuție aprinsă avută, nimeni nu s-ar mai fi gândit că Alex Bodi și Ema Uta mai au șanse să fie împreună. Și, totuși, ceva s-a întâmplat.
Se iubesc și asta se vede cu ochiul liber, dar ultima dată Ema Uta s-a supărat foarte rău și i-a interzis lui Alex Bodi să mai vorbească cu fosta soție, Iulia Sălăgean, mama fetiței sale. Pus la punct, afaceristului i-a sărit țandăra, dar după ce s-a liniștit, a înțeles că tot blonda e femeia visurilor sale.
„Chiar îmi doresc să fiu cu ea pentru că merită”
Bodi e pus pe fapte mari din nou și încearcă din răsputeri să o facă pe Ema Uta să revină la el, pentru că o consideră o femeie cu adevărat minunată. „În momentul de față încerc să mă împac cu ea pentru că e o femeie minunată și chiar îmi doresc să fiu cu ea pentru că merită!”, a declarat afaceristul pentru Ciao.
Chiar și Loredana Groza a vrut să-i împace
Pentru că a văzut cât de fericiți pot fi împreună, Loredana Groza a făcut pe micul Cupidon și a vrut să intervină între cei doi pentru a se împăca. „Doamna Loredana este o femeie minunată, am doar vorbe de laudă și aprecieri pentru ea, de când eram copil. Având în vedere că eram într-un cerc de prieteni, am avut niște evenimente care au coincis și dânsa și-a dorit să facă lucrul ăsta dar nu cred că se ocupă să intre în chestii așa personale”, a mai spus afaceristul.
Cinci zile pe săptămână face sport
Pentru Alex Bodi imagine contează foarte mult, de aceea are mare grijă la dietă și mai ales la sport, lucruri esențiale pentru el. „Pentru mine sala și dieta sunt niște lucruri fără de care nu aș putea sa trăiesc, mulțumesc lui Dumnezeu! Mi-am făcut o disciplină, mi-am aranjat și îmi fac lucrurile în funcție de…oricât de ocupat aș fi tot trebuie să-mi găsesc măcar 5 zile pe săptămână ca să trag pe sport”, a mai afirmat afaceristul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook