Simona Ionescu / Redactor Șef

Una dintre îndrăgitele cântărețe ale României, Emilia Ghinescu psiholog Ghinescu va fi văzută din ce în ce mai puțin pe scenă. Care e motivul.

Emilia Ghinescu psiholog Ghinescu nu mai vrea să fie cântăreață. S-a reprofilat

Solista de muzică populară Emilia Ghinescu are o înclinație pe care nu a cunoscut-o nimeni până acum. Vedeta adoră psihologia. Drept urmare, a pus burta pe carte și a terminat facultatea, devenind psiholog cu acte în regulă. Mai mult, aceasta face acum tot felul de cursuri pentru a se perfecționa, pentru că vrea să ocupe și un post la stat. Ea a mărturisit recent că va profesa, pentru că nu se vede niciodată stând acasă, mai ales că pandemia de coronavirus le-a închis porțile artiștilor.

Așteaptă să dea concurs

„Eu am și învățat. Chiar mă pregătesc pentru o altă meserie. Învăț să dau un examen pentru a ocupa un post. Aștept să pot accesa postul respectiv, încă nu s-a dat drumul la concursuri.

22 30

Eu chiar vreau să mă angajez, pentru că perioada asta de pandemie a fost destul de grea, eu nu m-am mai regăsit, nu-mi vedeam rostul.

Eu sunt psiholog cu acte, dar acum m-am înscris la un curs pentru a fi expert. Dacă tot am învățat atât am zis să pun în practică. Ca să fii psiholog trebuie să ai două atuuri: să fii empatic și să fii un bun ascultător. Eu sunt empatică, mai am de lucru la a fi ascultătoare. Toată existența noastră ca psihologi învățăm”, a spus Emilia Ghinescu într-o emisiune de la Antena Stars.

Partenerul o susține din toate punctele de vedere

Emilia are noroc și de un partener pe cinste, care o sprijină din toată punctele de vedere, Sebastian Albăstroiu, cu care are de 10 ani o relație și o fetiță. Spune că este bărbatul pe care l-a așteptat toată viața.

Sursă foto: instagram

Emilia Ghinescu psiholog a surprins pe toată lumea cu această decizie boldă. Cariera Emilia Ghinescu psiholog include acum și studii serioase în domeniul psihologiei. Vedeta dedică timp perfecționării sale profesionale, urmând cursuri de specialitate. Emilia Ghinescu psiholog vrea să obțină un post la stat și să ajute oamenii prin consiliere psihologică. Această transformație arată determinarea ei de a se reinventa și de a urma o pasiune pe care o avea de mult timp. Exclusiv. Preotul Emilian Prodan, despre marile păcate din Postul Paștelui. „În fața bunătății, Diavolul stă în genunchi”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre