Emma Stone le-a prezentat părinților „Proiectul  Hollywood” și a ajuns să câștige un Oscar. Acum face și un bebe!

Emma Stone le-a prezentat părinților „Proiectul  Hollywood” și a ajuns să câștige un Oscar. Acum face și un bebe!
Actriţa Emma Stone, premiată cu Oscar pentru rolul din La La Land, şi Dave McCary, regizor al emisiunii Saturday Night Live, s-au căsătorit în secret, după aproximativ un an de când şi-au anunţat logodna, scrie People. Iar surprizele nu se opresc aici. Vedeta este însărcinată, cuplul așteptând astfel, primul copil. Un COVID-baby, conceput în pandemie.

Actrița americană Emily Jean „Emma” Stone  este cel mai bine cunoscută pentru rolul din filmul Easy A. Stone a făcut parte din serialul de televiziune Drive, debutul ei pe marile ecrane a fost în rolul lui Jules, în comedia Superbad în anul 2007.

În vârstă de 31 de ani, Stone, şi McCary, în vârstă de 35 de ani, s-au întâlnit la finalul anului 2016, când actriţa a fost parte dintr-un scheci regizat de acesta și inclus în emisiune. Relația dintre ei a început câteva luni mai târziu, însă prima apariție publică au avut-o abia anul trecut, la gala premiilor Sindicatului actorilor americani, unde Stone era nominalizată pentru rolul din The Favourite.

În decembrie 2019, printr-o fotografie publicată pe Instagram, Stone şi McCary şi-au anunţat logodna, dar și planurile de nuntă, pentru luna martie 2020, planuri care au fost date peste cap de izbucnirea pandemiei. Cum nu pot face petreceri fastuoase, având în vedere restricțiile impuse de siguranța sanitară, cei doi au decis să se căsătorească și au făcut-o în secret, luna aceasta. Decizia a fost luată și de faptul că Emma a rămas însărcinată.

Luna aceasta, cei doi s-au căsătorit, iar anunțul a fost făcut pe Instagram de celebra actriță care a scris și că e foarte fericită căsătorită.

Curiozitățile Emmei Stone. Cum a ajuns la Hollywood

Emma Stone a avut o viață interesantă. Puțină lume știe ce a făcut blonda naturală ca să ajungă la Hollywood. Pentru a-și convinge părinții să renunțe la școală și să se mute la Hollywood, actrița le-a făcut o prezentare PowerPoint, intitulată „Proiectul Hollywood”.

Planul ei a funcționat, iar la 15 ani s-a mutat în LA. Până să devină pasionată de actorie, Emma Stone învăța despre programarea codurilor HTML și web design. Vocea ei atipică, atât de apreciată se datorează faptului că a plâns foarte mult cât a fost bebeluș, din cauza colicilor.

Timp de un an, ea a fost iubita fratelui lui Macaulay Culkin, actorul principal din Singur acasă. A locuit în Manhattan cu iubitul ei, actorul Andrew Garfield, întâlnit în timpul filmărilor Uimitorul Om-Păianjen. După ce s-au despărțit, în 2015, cei doi au rămas buni prieteni.  O altă curiozitate despre actriță este că știe să vorbească prin intermediul limbajului surdo-muților.

Sursa foto: Instagram

Selly, îndrăgostit de o vloggeriță. Cum arată iubita

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp