Simona Ionescu / Redactor Șef

Epopeea lui Fulgy nu se mai termină. Cine a lansat campania #salvatilpefulgy și de ce

Epopeea lui Fulgy nu se mai termină. Cine a lansat campania #salvatilpefulgy și de ce
Ultimele zile fiul cel mic al Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani a ținut prima pagină. Tatăl său a spus, la un moment dat, că ar fi încercat să-și facă publicitate pe model american. Cert e că în final a ajuns internat la psihiatrie. Dar și cu o campanie lansată în numele lui, aceasta chiar pe model american făcută.

Epopeea lui Fulgy pare că nu se mai termină. Mai întâi acesta a fost surprins, în urmă cu o săptămână, conducând sub influența drogurilor. La momentul respectiv a relatat că se întorcea de la studioul lui Alex Velea. A spus că el nu a fumat canabis și că eventuala prezența substanței active în corpul sau se datorează inhalări spontane, pasive, de la ceilalți din jur care o făceau. Dar a precizat că în niciun caz la Alex Velea la studio nimeni nu se droghează cu absolut nimic .

Epopeea lui Fulgy nu se mai termină

A urmat o serie de dezvăluiri. Printre altele puștiul Clejani lor s-a lăudat cu faptul că este curat după ce a stat la reabilitare în Spania, unde pentru tratament familia a plătit 80000 de euro. Sau 20000, cum a spus într-o altă declarație. Apoi și-a prezentat noua iubită, imediat după ce a lansat o primă piesă cu vocea lui, dedicată fostei iubite. Pentru actuala spunea că achiziționează un apartament la Marriott. Toate au culminat cu internarea lui Fugy la un spital de psihiatrie și cu declarații contradictorii din partea tatălui său.

Cine a lansat campania #salvatilpefulgy

După ce a apărut informația cum că Fulgy a fost internat la psihiatrie și Ioniță de la Clejani, tatăl său, l-a reclamat la poliție, Alex Velea a publicat pe Instagram un mesaj de susținere pentru familia lor.

„Suntem alături de familia Clejanilor, care a fost forțată de împrejurări să-și denunțe și să-și interneze copilul la Spitalul Clinic de Psihiatrie. Nici nu vreau să-mi imaginez ce în sufletul unor părinți aflați în situația de a spune că toate greșelile, injuriile și aberațiile fiului lor sunt doar o strategie de marketing”, a scris Alex Velea. Cu această ocazie el a lansat și o campanie, după modelul american: #salvațilpefulgy.

Postarea lui Velea vine la numai câteva zile după ce fiul Clejanilor l-a amenințat. Și, odată cu el, a amenințat-o și pe iubita și mama copiilor săi, Antonia. Fulgy a avut o ieșire dură pe internet. S-a filmat în timp ce afirmă că artistul ar consuma substanțe interzise, deși inițial a infirmat acest lucru la Xtra Night Show.  Clejanii și-au cerut scuze public Antoniei și lui Alex Velea, dar și celorlalte persoane pe care fiul lor le-a jignit.

Ce se întâmplă în timp ce Fulgy e internat

O a doua piesă care îl are ce protagonist a fost lansată, marți, de DeSanto Music, studio cu care mezinul Clejanilor anunțase că are o colaborare. Versurile par că îi aparțin. Vorbește despre presă, despre mașina sa și Rolexul său. Mesajul e simplu: e bogat și se laudă cu asta în timp ce își parchează mașina de lux.

Sursa foto: Instagram, YouTube

Cum s-a  branșat Puiu Popoviciu direct cu președintele american Joe Biden

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre