Evaluare naţională 2020. Subiectele la proba de Română

Evaluare naţională 2020. Subiectele la proba de Română
Astăzi, 15 iunie, de la ora 9.00, a început Evaluarea naţională 2020, în condiţii speciale, din pricina pandemiei cu COVID 19. La proba de Limba şi literatura română de la Evaluarea naţională 2020, au fost subiecte de nivel mediu de dificultate.

 

Absolvenţii claselor a VIII susţin, azi, 15 iunie, prima probă din cadrul examenului naţional în urma căruia tinerii sunt înscrişi la liceu.

Evaluare naţională 2020. Subiectele la proba de Română

La subiectul I, elevii au avut de analizat textul „Zborul” de Sorin Titel şi să demostreze apartenţa operei la genul epic.

La subiectul II, a fost un test la prima vedere, despre Traian Vuia.

Subiectul III, elevii au avut de realizat o narațiune în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul unei activități preferate.

Evaluare naţională 2020. Proba la Matematică este miercuri, 17 iunie

Miercuri, 17 iunie, se desfășoară proba la Matematică. 10.294 de absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține joi, 18 iunie, proba la Limba și literatura maternă. Probele pentru examenele naționale încep la ora 9:00 și se vor desfășura în 4.337 de centre de examen”, conform unui comunicat transmis de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Evaluare naţională 2020. Rezultatele se dau pe 22 iunie

Primele rezultate vor fi comunicate marți, 22 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen), iar contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).