Ca să o facă de râs, zilele trecute, Oana Zăvăranu și-a vărsat of-ul pe Adelina Pestrițu. A notat cuvinte grele pe fotografiile cu vedeta pe care le-a distribuit pe rețelele sociale.
„Năsoasa circăreasă care s-a operat la nas că, cică, a căzut cu rolele”, a scris Zăvoranca.
Unde a găsit fotografia, numai ea știe, dar e greu de imaginat că cea din poză e Adelina. Schimbarea de înfățișare e radicală.
În 2011, Adelina Pestrițu defila deja cu noul ei nas, iar toată lumea mondenă comenta dacă îi stă bine sau nu. Înainte de operație nasul Adelinei era lung, dar subţire şi o mică denivelare îi conferea unicitate. Operația, scria presa la momentul respectiv, a presupus tăierea piramidei nazale și remodelarea nasului distrus în urma accidentării (foto).
După câțiva ani, nasul operat prima dată a mai trecut prin bisturiu, pentru o formă mai subțire, de altfel mult mai potrivită cu fizionomia vedetei.
Adelina Pestrițu nu își ascunde operațiile estetice
De-a lungul timpului, Adelina Pestrițu și-a schimbat înfățișarea de câteva ori. Dar, spre deosebire de alte dive care se jură că nu au fost atinse de bisturiu, Adelina nu s-a ferit niciodată să vorbească liber despre acest subiect. În vârstă de 33 de ani, Adelina este soție și mămică fericită. Vedeta a ținut ca fanii să afle direct de la ea ce intervenții a suferit. „Augumentare mamară, rinoplastie și o mică modificare a buzelor”, a spus aceasta. Iată cum arăta înainte să se opereze:
„Au trecut ani de când m-am operat la nas. Cei mai mulți prieteni și colaboratori mă cunosc așa cum sunt acum. Mie îmi place foarte mult. Și înainte aveam un nas potrivit fizionomiei mele, dar cu trecerea anilor vrem să îmbunătățim câte ceva, iar dacă avem posibilitatea de a face acest lucru și este necesar, recomand. Nu sunt o împătimită a operațiilor estetice”, mărturisea, în trecut, fosta prezentatoare Kanal D.
Sursa foto: Instagram
Secretul agentului Scully. Vedeta X-Files dezvăluie de ce a părăsit Hollywood când era în culmea gloriei
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook