Fiul cel mic al milionarului Ion Ţiriac are 24 de ani și e frumos ca părinții lui. A trăit vreme bună la Monte Carlo, dar acum e în America și vorbește perfect românește.
Karim îi seamănă leit lui Ion Ţiriac şi multă lume s-a convins de acest lucru când băiatul a venit în 2012 în România, la inaugurarea unui complex sportiv.
Karim Mihai Țiriac vorbește românește. Asta pentru că atunci când era mic, tatăl lui i-a luat bonă româncă, tocmai ca să învețe. Cu o mamă de altă naționalitate – jurnalista egipteană Sophie Ayad – și trăind în diverse țări, Țiriac a vrut ca copiii lui să nu își piardă rădăcinile. Așa că le-a dat prenume românești și i-a învățat și românește.
Karim a absolvit prestigioasa școală Deerfield Academy, din statul american Massachusetts, care reunește elevi din 37 de țări și unde selecția este foarte riguroasă. Ulterior, a mers la facultate și a absolvit, în anul 2019, Facultatea de Științe Politice a Universității din Chicago, unde taxele de școlarizare pentru cei patru ani de studiu s-au ridicat la 320.000 de dolari. Știe să joace tenis, dar e pasionat de fotbal.
Cum s-a cunoscut Țiriac cu Ayad
Cei doi s-au cunoscut în 1994, la Munchen, pe când românul era rezident în Germania şi patrona turneele de tenis de la Hanovra, Stuttgart şi Essen. Ayad era prietenă cu Barbara Feltus, prima soţie a lui Boris Becker, cel pe care Ţiriac l-a manageriat o bună bucată de vreme, şi pe care l-a ajutat să devină numărul 1 în lume.
Cu Ayad, Ion Ţiriac mai are o fată, Ioana (născută în 1998). Ambii copii au crescut locuind cu mama lor în Monte Carlo, oraş în care magnatul deţine 6 apartamente pe Avenue Grace Kelly, cea mai luxoasă arteră din lume. În zona amintită numai un metru pătrat construit costa şi 200.000 de euro. După despărțirea de Țiriac, Sophie Ayad s-a recăsătorit cu un italian, cu care a făcut al treilea copil.
Karim poartă costumele tatălui său, ajustate
Este foarte simpatic un episod din 2012, de la venirea lui Karim în România, relatat unei publicații de cineva din anturajul lui Țiriac. Cum a ajuns fiul cel mic să încapă în costumele de om mare ale tatălui său, care, în martie anul trecut, avea o avere estimată de Forbes la 1,2 miliarde de dolari.
„Ion Țiriac trebuia să meargă la o recepție cu fiul său, Karim, însă acesta nu venise pregătit cu ținuta adecvată pentru un astfel eveniment. L-a rugat pe prietenul său armean Agop Kirmiziyan să meargă cu băiatul să-și cumpere un costum elegant, dar nu foarte scump.
Agop, care are fabrici de confecții, l-a dus într-un mall, cu magazine de firmă, și i-a luat un costum de 1.500 de lei. Țiriac nu s-a oprit însă la costumul de 1.500 de lei, echivalentul a 300 și ceva de euro. El și-a adunat din vasta lui garderobă mai multe costume vechi pe care nu le mai purta și l-a rugat pe Agop Kirmiziyan să le modifice pentru a le purta fiul său, Karim”, au povestit cunoscuții lui Țiriac.
Cu ce se ocupă acum Karim Mihai Țiriac
Karim Mihai Țiriac nu locuiește în România, ci în Statele Unite ale Americii, la Chicago. După absolvirea facultății, el a devenit asociat la firma italiană de modă Stefano Ricci Group. Aceasta este un brand de lux care vinde haine și accesorii pentru cei mai bogați oameni ai lumii.
Cea mai banală pereche de jeans a brandului costă 1.100 de euro, iar o jachetă la fel de simplă ajunge la 4.600 de euro. Ceasurile cronograph ale brandului nici măcar nu au prețul listat pe site. Spre deosebire de sora sa, care e extrem de activă pe rețelele sociale, Karim are doar un cont de Twitter pe care nu a mai postat nimic de câțiva ani.
Sursa foto: Instagram
Mădălina Ghenea transmite un cadou în imagini fostului iubit, Matei Stratan?
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook