Exclusiv. Dani pare că o îndoapă pe Gabriela ca să iasă bebelușul uriaș. Iată ce le-a dat să pape

De când a anunțat că este gravidă, Gabriela Prisăcariu își ține la curent fanii cu transformările prin care trece, iar Dani pare că o îndoapă pe Gabriela ca să iasă bebelușul uriaș. Celebrul model care avea o rutină în antrenamentele zilnice la sala de forță, a trebuit să renunțe la acestea. Logodnicei lui Dani Oțil i s-a interzis să facă sport. Maxim ce poate face pentru întreținere e masaj anticelulitic.
Între timp, Gabriela Prisăcariu și-a anunțat comunitatea online că e de neoprit când vine vorba de mâncare. Nu se poate opri. Dar nici nu se îngrijorează foarte tare, e decisă să își reintre în formă după ce va naște. Și, motivată cum o știm, cu siguranță va reuși în timp record. Până atunci însă, se „destrăbălează”.
Cu girul iubitului său, Gabriela Prisăcariu a dat gata, miercuri la prânz un șnițel gigantic. Prăjit în crustă de pesmet cu semințe, acesta arăta absolut delicios. Dar ceea ce a impresionat la el a fost dimensiunea. Gabrielei i-a fost pur și simplu greu să îl cuprindă întreg într-o filmare pe care a distribuit-o apoi pe Instagram.
Ea a vrut să și demonstreze că bucata de carne de pe platoul din fața ei are o dimensiune impresionantă și a comparat cu mărimea palmei ei. O ocazie în plus pentru toată lumea să îi mai admire o dată inelul de logodnă.
Aflat de cealaltă parte a mesei, Dani Oțil îi ține isonul și garantează că șnițelul uriaș, din care și-a comandat și el, nu e nimic altceva decât „mâncare de gravide”. Pe lână giganticul șnițel, Gabriela s-a mai delectat și cu o porție zdravănă de cartofi copți.
Sursa foto: Instagram