Nepoții lui Ion Țiriac au 14, respectiv 13 ani. Mezinul tocmai a fost aniversat, pe 19 iunie. Cei doi sunt rodul dragostei dintre fiul cel mare al fostului tenismen cu Ileana Lazariuc. Ileana Lazariuc şi Ion Ţiriac jr. s-au căsătorit în 2009, după şapte ani de relație. Cei doi au locuit o vreme la Paris, apoi s-au întors în București. În capitala Franței a venit pe lume primul lor copil, Alexandru, în 2008. Nicholas a venit pe lume la distanță de un an, în 2009.
În 2019, după 17 ani de iubire, Ileana Lazariuc și Țiriac jr. au dezvăluit că au divorțat în secret. Ei au păstrat însă o relație de prietenie și chiar mai mult decât atât, transmițându-și, dseori, mesaje cu subînțeles, prin intermediul rețelelor sociale. În prezent, Ion Ion Țiriac se iubește cu tenismena Sorana Cârstea, căreia i-a dat și inelul de logodnă. În ceea ce o privește pe Ileana Lazariuc, ea este singură, oficial.
Imaginile momentului cu Țiriac junior și copiii săi
Nici Ion Ion Țiriac și nici Ileana nu sunt foarte darnici în a posta pe rețelele sociale fotografii cu cei doi copii, acum în pragul adolescenței. Cel mare, aflăm de pe profilul său de pe rețelele de socializare, calcă pe urmele bărbaților familiei, și face sport de performanță, dar în alt domeniu – fotbal.
Acesta a dezvăluit imagini cu tatăl său, Țiriac jr. și fratele mai mic, Nicholas, după Ziua Tatălui, celebrată pe 19 iunie în multe țări din lume. În rest nici el, nici fratele său, și nici mama lor nu prea pun imagini cu ei.
Practic, de fiecare dată când Ileana Lazariuc postează o fotografie pe rețelele de socializare cu Nicholas sau Alexandru este eveniment. Anul trecut, fosta soție a lui Țiriac Jr. l-a arătat fanilor ei de pe Instagram pe nepotul cel mic al milionarului Ion Țiriac.
Ileana Lazariuc a postat o fotografie cu Nicholas, pe atunci în vârstă de 12 ani. Puștiul i-a moștenit ochii albaștri și îi seamănă leit. Acum a mai pus o fotografie cu el, de la petrecerea aniversară. Puștiul a împlinit duminică 13 ani.
Ce face Ion Țiriac cu nepoții săi
Bunicul Ion Țiriac este tare mândru de nepoții lui, Nicholas și Alexandru Țiriac. Și mai mult decât atât, se implicăm puternic în viața lor. E un bunic în toată regula. Bunicul a fost mare sportiv, tata e și el un practicant de sporturi, astfel că și băieții sunt pe același trend.
„Şi pe nepoţi i-a îndrumat către sport şi tot la Dinamo s-au antrenat mult timp. Nepotul cel mare este foarte talentat, îi place tenisul, însă părinţii vor să-l lase să-şi aleagă singur drumul. Au toate resursele ca să se dezvolte”, au declarat surse din anturajul milionarului, în urmă cu ceva timp. Pe lângă sport, băieții lui Țiriac jr. sunt pasionați de muzică. Unul din ei cântă la pian.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook