Între avioane, Lidia Buble a ajuns la perfuzii. Blondina a vorbit despre asta cu fanii ei de pe Instagram. Ea are peste 1,3 milioane de urmăritori. Și toți sunt foarte curioși să afle ultimele noutăți din viața artistei.

Așa au aflat că, marți dimineață, vedeta lor preferată a ajuns din nou la aeroport și a zburat în străinătate . Lidia Bubble a zburat mai întâi până la Viena, după care s-a urcat din nou în avion pentru a ajunge în Polonia, la Varșovia. Din aeroport blondina a povestit că este absolut obsedată de mâncare. Îi place maxim să mănânce în aeroport, dar și în avion pe durata curselor.

Între avioane, Lidia Buble a ajuns la perfuzii

Săptămâna trecută, Lidia Bubble a încheiat o nouă vacanță în Spania, la Ibiza. Ea s-a aflat acolo în compania unui actor celebru spaniol de origine cubaneză, Harlys Becerra. De-a lungul sejurului prin postările pe care le au făcut amândoi a reieșit fără dubiu faptul că petrec timp împreună și mai ales că se simt extraordinar de bine așa. După ce s-a întors în țară, Lidia a ajuns la perfuzii.

Cântăreața a apelat la serviciile unui unei clinici din București pentru a-și crește imunizarea corpului. Ieri i s-au făcut o perfuzie cu calciu și vitamine, tratamentul fiind menit să o protejeze pe divă de bolile de sezon, și de pandemie. „Sunt spirt”, a dezvăluit vedeta, vorbind despre faptul că cocktailul de imunitate își arată deja semnele benefice. Ea a mărturisit că a apelat la această intervenție medicală,  deoarece în ultima perioadă a acumulat foarte multă oboseală având în vedere drumurile și activitățile pe care le-a avut.

Sursa foto: Instagram

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp