Exclusiv. Iubita lui Pepe face sporturi extreme, trage inclusiv cu arma. Iată cum a pozat-o artistul!

Exclusiv. Iubita lui Pepe face sporturi extreme, trage inclusiv cu arma. Iată cum a pozat-o artistul!
Relația dintre Pepe și make-up artistul Yasmine Ody a izbucnit ca un tsunami de dragoste. Cei doi  nu au avut rețineri în a-și manifesta pasiunea în public.

Înainte de mijlocul lunii iunie, Pepe o săruta pătimaș, în văzul lumii, pe ringul de dans, pe Yasmine, apoi s-a filmat împreună cu ea în mașină și a distribuit imaginile pe internet. Relația a avansat rapid. Apoi, în toamna acestui an au fost multe zvonuri cum că relația începută de Pepe la numai câteva luni după divorț, s-ar fi încheiat. După ce artistul a fost cu iubita sa și fetițele într-o scurtă vacanță la Paris, aproape că Yasmine Ody a ieșit din peisaj.

Pe conturile de socializare ale cântărețului apăreau exclusiv imagini din proiectele sale muzicale, în timp ce tânăra make-up artist nu dădea semne deloc. De altfel, Yasmine are  conturile de socializare private, tocmai pentru a păstra intimitatea asupra vieții sale. Însă nici așa nu s-a înghesuit cu postările.

Recent au apărut noi zvonuri despre o posibilă separare, dar se pare că lucrurile nu sunt deloc în direcția asta. Din contra, Yasmine Ody și Pepe sunt la fel de îndrăgostiți și bucuroși să fie împreună. În plus, tânăra are o relație foarte frumoasă cu fetițele lui Pepe cu care, de altfel, petrece mult timp împreună.

Pepe și-a scos iubita-n lume

În weekend, Pepe și-a scos iubita-n lume. El a dus-o la schi și la o sesiune de trageri. Nu au fost singuri, ci împreună cu cele două fiice ale lui Pepe cu Raluca.

Yasmine a făcut escaladă, pe un perete interior, apoi a exersat schiatul, tot în sală. Ea a practicat pe unul din dispozitivele care simulează schiatul și ajută mult la întărirea musculaturii.

La finalul distracției, Pepe, Yasmine și fetițele artistului, împreună cu alți prieteni, s-au împușcat într-un joc cu lasere.

Yasmine, pasionată de pistoale

Yasmine Ody are 26 de ani, e fotomodel și make-up artist apreciat de vedete. De altfel, ea se cunoaște cu Pepe de mai mulți ani, colaborând în cel puțin un proiect, când l-a machiat pe artist.

Ceea ce știu doar prietenii ei e că Yasmine, iubita lui Pepe e o femeie periculoasă. Tânăra adoră armele de foc și nu se sfiește să le folosească. Ea merge în poligonul de trageri și se antrenează, fiind o țintașă desăvârșită.

Sursa foto: Instagram