Simona Ionescu / Redactor Șef

Smiley dă ponturi de parenting. Cum se calmează bebelușul

Smiley dă ponturi de parenting. Cum se calmează bebelușul
Smiley nu contenește cu veștile. Toate sunt bune. Și ne arată fața lui de tătic implicat, fericirea i se citește pe chip. El și Gina Pistol sunt părinții unei fetițe care s-a născut pe 9 martie.

E așa fericit că micuța Josephine Ana Maria a intrat în viața lui, încât ne ține la curent cu tot ce descoperă și, mai nou, Smiley dă ponturi de parenting. Așa cum Rețete și vedete a scris, celebrul cântăreț a ajuns să doarmă doar vreo patru ore pe noapte, pentru a fi prezent în viața fiicei lui. Care, ca orice bebeluș nou-născut, are tot felul de nevoi. Lăptic, scutece, calmare. Dar oboseala nu se contabilizează, artistul e pur și simplu fericit, iar asta i se vede pe chip.

Vineri dimineață el a dezvăluit că micuța e foarte matinală. Se trezește cam pe la ora 7,00, și e din nou liniște în casă abia după vreo trei ore.

Aviz pentru părinți, Smiley dă ponturi de parenting

Vineri, artistul a dezvăluit ultima descoperire în materie de parenting. Asta după ce, zilele trecute, ne-a spus că micuței sale îi place mult muzica. Nici nu avea cum să fie altfel. S-a născut într-o familie în care nu există moment nemuzical. El compune și cântă, Gina e pasionată de muzică și fredonează și ea, tot timpul.

Marea provocare e să calmeze bebelușul care, se pare, e cam vocal. Însă Smiley a aflat, a testat și acum confirmă, cea mai bună metodă de liniștire.

„Am tot auzit de la prieteni și de la oameni care mi-au trimis mesaje, că valsul funcționează foarte bine la calmarea bebelușilor. Ei, aflați că l-am încercat și chiar funcționează”, a dezvăluit artistul într-un InstaStory, vineri dimineață.

Și ultima lui piesă, Până la ea, are un efect similar asupra celor mici, după cum i-au demonstrat internauții. Părinții de copii mici i-au trimis video-uri în care îi arată cum adorm copiii când aud piesa.

Sursa foto: YouTube

Gabi Bădălău începe războiul psihologic cu fosta soție. Cum sunt implicați copiii

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre