Trei ani și zece luni de închisoare. Atât va trebui să stea după gratii falsul medic Matteo Politi.
Falsul medic Matteo Politi și-a primit pedeapsa. Italianul i-a dat în judecată pe procurorul și judecătorul care s-au ocupat de cazul lui
Judecătoria sectorului 1 l-a condamnat marți pe Matteo Politi la trei ani și zece luni de închisoare cu executare. În acest dosar, el a fost acuzat că a operat nu mai puțin de 28 de femei în mai multe clinici private, în condițiile în care nu avea dreptul de a profesa pe teritoriul României.
Falsul medic italian Matteo Politi a fost condamnat marţi de Judecătoria Sectorului 1 la trei ani şi zece luni închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat că a operat 28 de persoane în mai multe clinici private, deşi nu avea dreptul să exercite profesia de doctor pe teritoriul României, anunță Agerpres.
El a fost condamnat pentru mai multe infracțiuni de înșelăciune, instigare mediată la fals intelectual şi participaţie improprie la fals intelectual. Instanța l-a obligat totodată pe italian să plătească și daune morale și materiale în sume cuprinse între 1.000 de lei şi 11.800 de euro.
Politi se consideră nevinovat
Într-o declarație oferită jurnaliștilor de la Fanatik, Poliți spune că nu poate să creadă că i s-a întâmplat așa ceva, pentru că se consideră nevinovat. „Este fenomenal cum s-a pronunțat astăzi instanța, cu condamnare cu executare. Au fost depuse, în primă instanță, foile mele în original, foile mele matricole. Parchetul a făcut o verificare la Ministerul Educației din Serbia, care a spus că actele mele sunt originale, legimite, la fel și Ministerul din România.
„Adeverința este ilegală, este contrafăcută”
Ei m-au acuzat de înșelăciune, că sunt medic fals, cu adeverință. Eu am probe în acest sens, le-am depus la dosar și am făcut plângere penală, s-a deschis un dosar penal la Parchet, împotriva judecătorului, procurorului și împotriva inspectorului de Poliție, că mi-au pătat imaginea.
Am vorbit cu cineva de la Consulatul Serbiei și am arătat dovada depusă de procuror, că adeverința este ilegală, este contrafăcută. De aceea am depus plângere penală împotriva acestei persoane”, a spus Politi, în exclusivitate.
„Îi trag pe toți la răspundere”
Și nu se oprește aici, mărturisind că se va lupta cu toți pentru a-și demonstra nevinovăția. „M-au condamnat pe baza a ce? Înșelăciune? Eu vreau să înțeleg unde și pe cine am înșelat. Nu există nicio probă legală care să ateste faptul că eu nu sunt medic adevărat, asta e fenomenal. Nu termin aici, îi trag pe toți la răspundere.
Actele au fost depuse în original, la fel și înscrierea mea la Colegiul Medicilor de pe urma căreia aveam drept de practică. Ei mi-au dat o condamnare, asta e o manevră. Dar îi voi trage pe toți la răspundere pentru ceea ce mi-au făcut. Că ei nu știu cu cine lucrez eu, cu ce guvern”, a mai spus Matteo Politi.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook