Au fost devastați de moartea lui Lupo, dar acum familia prințului William se înmulțește din nou. Ducele și ducesa de Cambridge și cei trei copii ai lor se bucură de un nou cocker spaniel.

Cățelușul negru în vârstă de opt luni a fost un cadou de la fratele ducesei, James Middleton. Acesta a ajuns la Anmer Hall, casa familiei din Norfolk, cu puțin timp înainte ca Lupo să moară.

„Noul cățeluș este adorabil și întreaga familie este încântată, a declarat un apropiat pentru Daily Mail. Au fost foarte îndurerați când Lupo a murit deși au primit noul cățeluș înainte. S-a sperat că un câine mai tânăr îi va oferi lui Lupo puțină alinare și ceva mai multă energie”.

Familia prințului William se înmulțește din nou. Iată cine e noul membru

James Middleton, în vârstă de 33 de ani, a crescut inițial un pui de la câinele său Ella în 2011. El a păstrat o cățelușa numită Luna iar pe Lupo i l-a dăruit lui Kate la începutul anului 2012, când prințul William, atunci pilot de căutare și salvare al RAF, a fost trimis în misiune în insulele Falklands.

Familia prințului William se înmulțește din nou

Vara trecută, James Middleton, care stătea cu părinții săi la casa lor din Berkshire, a crescut o altă „echipă” de șase căței, având-o pe Luna mamă.

Kate și William au putut alege atunci, ajutați de prințul George, de șapte ani, și Charlotte, de cinci ani.  Louis, în vârstă de doi ani, era probabil prea mic pentru participa la alegerea unui nou cațelus.

Agenții regali nu au confirmat încă numele pe care familia i l-a dat noului animal de companie.

James a donat banii din vânzarea puiilor către organizația caritabilă „Pets As Therapy”, care oferă vizite terapeutice la case de îngrijire, spitale și școli.

„A fost foarte trist în weekendul trecut”

Moartea lui Lupo, în vârstă de nouă ani, a fost anunțată într-o postare personală pe rețelele de socializare a ducilor, la jumătatea lunii noiembrie. „A fost foarte trist în weekendul trecut dragul nostru câine, Lupo, a murit. El a fost în centrul familiei noastre în ultimii nouă ani și ne va fi dor de el”, au menționat aceștia.

În decurs de o oră, primiseră 300.000 de mesaje. Lupo a apărut adesea în fotografiile oficiale. William declara la acea vreme: „Catherine și acum micul George sunt prioritățile mele dar și cățelul Lupo”.

De asemenea, James Middleton a vorbit despre modul în care câinii l-au ajutat cu sănătatea sa mentală.  „A crede că un câine îți va reda sănătatea mentală este greșit, [dar] poate fi un însoțitor fantastic”, a spus el.

Sursa foto:  Instagram

Micuța prințesă a României a fost botezată. A plâns puțin

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp