Fenomen astronomic nemaivăzut de 5 secole. Nimeni nu știe ce se va întâmpla exact

Fenomen astronomic nemaivăzut de 5 secole. Nimeni nu știe ce se va întâmpla exact
Va fi spectacol pe cer. De cinci secole Omenirea nu a mai văzut un fenomen astronomic care să dureze atât de mult. Dacă va fi senin și mergeți unde nu sunt blocuri ori arbori înalți, puteți urmări minunea de pe cer.

Astronomii de la NASA sunt deja cu ochii pe cer și numără orele până când va avea loc fenomenul. Dar, și astrologii sunt atenți la acest fenomen rar. „Suntem pe frecvența imprevizibilului. Deja am observat că sunt tot felul de fenomene care se întâmplă în ultima perioadă. Trebuie să ne așteptăm la tot felul de fenomene care au legătură cu pământul, dar și cu imprevizibilul”, spune astrologul Antenei 3, Cristina Demetrescu.

Eclipsa va începe între 06.02 și 12.03 UTC (8.02 – 14.03 ora României), când Soarele, Pământul și Luna se vor alinia

Fenomen astronomic nemaivăzut de 5 secole

Un fenomen astronomic rar. Va fi cea mai lungă eclipsă de Lună din ultimii 500 de ani. Pe 19 noiembrie 2021, Pământul va experimenta o eclipsă parțială de Lună care va dura 3 ore, 28 de minute și 23 de secunde. Nici o altă eclipsă parțială de Lună nu a durat atât de mult din 1440 și nici una nu va mai fi până în 2669.

Cea mai lungă eclipsă parțială de Lună, ultima din 2021, va fi vizibilă în întreaga lume: America de Nord, America de Sud, Europa și anumite părți ale Asiei. Ultima dată când s-a întâmplat o eclipsă atât de lungă a fost 18 februarie 1440.

Eclipsa va începe între 06.02 și 12.03 UTC (8.02 – 14.03 ora României), când Soarele, Pământul și Luna se vor alinia, formând o eclipsă parțială de Lună. O eclipsă are loc atunci când un corp ceresc, cum ar fi o lună sau o planetă, se deplasează în umbra altui corp ceresc.

Luna se va mișca cu viteză redusă

Deoarece Luna va ajunge la apogeu (cel mai îndepărtat punct de pe orbita sa de Pământ) pe 20 noiembrie, se va mișca cu cea mai mică viteză pe orbita sa. De aceea va părea că nu se mișcă deloc prin umbra Pământului. Pe 18 și 19 noiembrie 2021, Luna se va vedea toată noaptea, informează Observatorul Astronomic ”Amiral Urseanu”. Condiția este să vă aflați într-un loc deschis, fără clădiri sau arbori. Și, desigur, să fie cer senin.

Ce spune astrologul Cristina Demetrescu

”Eclipsa de Lună ne pune în fața unor situații legate de bani, hrană și resurse. Este o ecuație pe care o s-o mai auzim și anul viitor. Pentru că trebuie să dăm mai multă importanță acestor lucruri. Suntem în fața unor situații-limită, în care probabil vom spune ori la bal ori la spital. Nehotărâții, în această perioadă, se hotărăsc să facă lucrurile, pentru că nu mai merge așa. Deci, cumva, și ajută, eclipsa asta, să delimiteze puțin binele de rău, ca lumea să ia niște decizii într-un sens sau altul. Afectează femeile mai mult, afectează emoțiile noastre, metabolismul, funcțiile endocrine, segmentul ORL și chiar fertilitatea. Nu aș recomanda intervenții chirurgicale, în ziua respectivă. Și Luna Plină predispune, are legătură cu hemoragiile. Dacă mai punem și eclipsa, cu siguranță nu este perioada care trebuie. Cumva evitat acest moment”, a spus astrologul Cristina Demetrescu, la Antena 3.