Datina sărutului sub vâsc. Trebuie să respecți aceste tradiții ca să-ți mearga bine în noul an

Datina sărutului sub vâsc. Trebuie să respecți aceste tradiții ca să-ți mearga bine în noul an
Considerat sărbătorilor de iarnă, vâscul este nelipsit din casa românilor în perioada sărbătorilor de iarnă. Dar sunt puțini cei care știu cu adevărat de ce trebuie să vă sărutați sub vâsc.

Potrivit tradiției, vâscul se va agăța deasupra ușii de la intrare a casei și este considerat nu doar simbolul dragostei și al armoniei, ci și al curățeniei spirituale și la armoniei. Vechiul obicei spune că cei care se vor săruta sub vâsc în noaptea dintre ani vor avea fericire în cuplu și se vor bucura de iubire tot anul. Ba chiar spune tradiția, fetele care nu vor face acest lucru vor avea ghinion în dragoste și chiar e posibil să rămână nemăritate.

Alungă cearta din cuplu

Tot tradiția spune că vâscul are și rolul de a alunga cearta dintre cupluri, dacă cei doi îndrăgostiți se vor întâlni sub vâsc. Pur și simplu, ca printr-o minune, nu va mai exista nici un gând rău și iubirea își va lua locul în inimile lor. Nu doar în România tinerii se sărută sub vâsc ci și în alte țări, unde acest obiecei se practică și în ziua de Crăciun.

Vâscul are și rolul de a alunga duhurile rele. De altfel druizii aveau obiceiul să taie vâscul doar cu o seceră de aur, apoi îl înveleau într-o mantie albă. Apoi jertfeau doi tauri albi și înălțau rugi către zei, pentru ca tot răul să plece.

Efectele vâscului țin doar cât are bobițele albe

Un lucru puțin cunoscut este faptul că vâscul își păstrează virtuțiile fantastice atâta timp cât are bobițele albe. În momentul în care acestea se usucă, toate proprietățile acestei fantastice plante, dispar.

Despre acest lucru a vorbit și autorul american Washington Irving descriind o imagine de Crăciun în anul 1820: ”De Crăciun, vâscul este agățat în case și bucătării. Sub el, băieții au privilegiul de a săruta fetele, rupând, la fiecare sărut, câte o bobiță. După ce toate bobițele au fost rupte, privilegiul încetează.”

Recomandarile noastre