Fiul lui Fatboy Slim învață de la sora sa de 12 ani să fie asumat. Îi plac și fetele și băieții

Fiul lui Fatboy Slim învață de la sora sa de 12 ani să fie asumat. Îi plac și fetele și băieții
De cele mai multe ori copiii vedetelor au tot felul de probleme emoționale și de relaționare. Una din explicații e și faptul că au crescut sub lumina reflectoarelor. Dar și într-un mediu în care, practic, au avut acces la orice. Fiul cel mare al lui Fatboy Slim nu face excepție.

În vârstă de 21 de ani, fiul lui Fatboy Slim și al lui Zoe Ball, Woody Cook, a decis recent că vrea o carieră de DJ, ca și tatăl său, după ce a animat câteva petreceri din campusul universității, în pandemie. Marea lui provocare însă e să fie asumat în public. Asta pentru îi plac deopotrivă și fetele și băieții. Dar până acum nu a știut cum să se poarte.

Fiul lui Fatboy Slim, încurajat de un agent să își facă publică orientarea

Woody Cook a mărturisit că a avut îndoieli să își asume public  orientarea sa bi, în 2019. Avea 18 ani atunci și a fost încurajat de agentul său, el lucrând și ca model în acea perioadă,  să o facă. Acesta i-a spus că îi va „inspira” pe alții să se „simtă mai bine în pielea lor”. DJ-ul și-a dezvăluit orientarea vieții intime înainte de a apărea în reality show-ul The Circle.

„Am simțit că ar suna ca și cum aș fi căutat atenție”, a mai spus tânărul. Woody Cook a afirmat că agentul l-a convins: „Mulți oameni se luptă cu adevărat și dacă văd pe cineva pe care îl pot admira și care este deschis, atunci poate că pot arăta asta părinților lor. Oricum ar fi, poate deschide conversații”.

Eliminat din emisiune pentru că flirta cu băieții

Și, în ciuda faptului că și-a auzit colegii folosind cuvântul „gay” ca o insultă la școală, Woody, în vârstă de 21 de ani, a dezvăluit că sora sa Nelly, în vârstă de numai 12 ani, a fost cea care, în final, l-a pus pe linia de plutire. Ea i-a arătat că „vremurile se schimbă”, educându-l cu privire la problemele LGBTQ+, a explicat tânărul în exclusivitate pentru MailOnline.

Tânărul de 21 de ani a mai dezvăluit: „Am flirtat cu o mulțime de băieți în emisiune și era destul de evident. Și apoi am fost oarecum eliminat când cineva a făcut o ilustrație cu mine cu o inimioară de dragoste curcubeu. Am spus: Da, știi ceva? Sunt bisexual. Ce zici de asta? Și așa, pentru mine, nu am vrut să o las doar ca pe o declarație. Așa că am zis: Da, eu sunt așa”.

Sora de 12 ani îi arată cum să se poarte

În ciuda faptului că Woody Cook este el însuși un susținător LGBTQ+ și membru al comunității, el a dezvăluit că sora lui mai mică l-a „școlit” în ceea ce privește problemele apartenenței sale. Când a fost întrebat despre reacția pozitivă a publicului în urma ieșirii sale în public, el a spus:

„Cred că este o reflectare a modului în care se schimbă vremurile, deoarece, când eram la școală, „gay” era o insultă în curtea de joacă. Și acum sora mea, care are 12 ani, mă învață despre diferența dintre sexualitate și gen și despre toate opțiunile diferite care există. Sunt de genul: Wow, asta e mult! Nici măcar nu știam cu adevărat ce înseamnă toate astea când eram copil. Iar acum sora mea mă instruiește la 12 ani. Deci cred că vremurile se schimbă”.

Sursa foto: Instagram