Pe numele real William Jefferson Clinton, cunoscut mai ales ca Bill Clinton, a fost cel de-al patruzeci și doilea președinte al Statelor Unite ale Americii, servind ca șef al executivului Statelor Unite două mandate complete de 4 ani între 1993 și 2001, după cum îl prezintă Wikipedia.
Este un vechi membru al Partidului Democrat și acum a revenit, alături de soție, ca un susținător a lui Joe Baiden, nominalizat ca și adversar al președintelui Donald Trump în cursa prezidențială, declanșată în urmă cu o zi.
Hillary Clinton i-a făcut o surpriză, atât lui cât și americanilor care-l simpatizează și a postat pe pagina ei de Facebook o poză din tinerețea lor, din primii ani de mariaj. Într-o oră, 115.000 de persoane i-au dat like, 20.000 au adresat felicitări și au comentat fotografia. 2.500 dintre fani au distribuit postarea lui Hillary. Având în vedere că Statele Unite au peste 80 de milioane de locuitori, nu știm dacă e mult sau puțin numărul de simpatizanți înregistrat într-o oră, astfel încât să știm dacă surpriza a avut un beneficiu și din punct de vedere electoral.
Bill și Hillary Clinton s-au căsătorit în 1975 și au o singură fată.
Trebuie spus că, în 11 iulie 1997, în timpul mandatului președintelui Emil Constantinescu, a venit în vizită la București președintele Clinton. Atunci a fost semnat Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii.
Andreea Bălan a ajuns cu fetițele la mare. Ce se întâmplă vedeți în imagini
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook