Acum a vorbit Francesco de la Asia Express, despre noaptea petrecută cu Maria Speranța în același pat. V-ați întrebat, pe bună dreptate, ce relație este, de fapt, între Francesco și Maria Speranța? Se pare că e ceva. Dar altceva decât a crezut, la prima vedere, toată lumea.
Cei doi tineri au anticipat totul, cum vor evolua discuțiile despre ei. Se așteptau să fie luați în vizor, fiind cei mai tineri din grup. Iar pentru asta au făcut și un plan. Au dat, cum se spune, apă la moară. De dragul show-ului și pentru a atrage simpatia. Francesco și mama lui au părăsit competiția, zilele trecute. Tânărul, în vârstă de 25 de ani, a fost văzut tot timpul în preajma altei concurente care nu-i era coechipieră.
Pe perioada competiției, mulți s-au întrebat dacă între el și Maria Speranța este ceva. Fiica Adrianei Trandafir, 21 de ani, și Francesco Paglieri, 25 de ani, au ajuns inclusiv în același pat. Iar asta s-a întâmplat după ce tinerii au început să petreacă din ce în ce mai mult timp împreună.
Francesco spune cum a fost în pat cu Maria Speranța
Francesco a vrut să lămurească zvonurile în legătură cu frumoasa concurentă care i-a ținut mult timp companie. El a mărturisit că sunt doar prieteni. Niște prieteni care au ieșit împreună, însă, după emisiune.
„Am ieșit împreună după emisiune, dar nu am ieșit la un „date”, am ieșit ca prieteni și cu alte persoane din cadrul emisiunii. Ea oricum avea prieten, bine, ea îmi spunea mie că nu se înțelege bine cu prietenul ei și tot așa”, a dezvăluit Francesco pentru Fanatik.
„La hotel am stat cu mamele, dar, când ne-am căutat cazare, normal că am stat împreună, nu puteam să avem fițe, că vrem paturi separate sau altceva. Oricum nu aveam nicio treabă. Eram prieteni dinainte de emisiune. Nu ne gândeam la ceva între noi, mai ales că eram prieteni. Nu mă gândeam să întrecem măsura. Am fi făcut-o mai mult de dragul show-ului, dar mi se părea…
Ne-am gândit la un moment dat să facem o chestie la mișto, dar doar pentru show, să ne prefacem că facem ceva acolo. Nu s-a întâmplat nimic între mine și Maria-Speranța. Chiar vorbeam și spuneam că după o să continue cu miștouri din ce în ce mai tare, pentru că o să facem echipă, și normal că o să ne căutăm cazare împreună”, a mai spus Francesco.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook