Amintim că în data de 29 decembrie 2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au efectuat percheziții, iar patru persoane au fost arestate preventiv. Pe lângă frații Tate a fost reținută iubita lui Andrew și o fostă polițistă din București. În vârstă de 32 de ani, Luana Radu este una dintre persoanele apropiate de frații Tate.
Potrivit Daily Mail, în urmă cu 8 ani, Luana Radu lucra la Secția 7 de Poliție din Capitală. Ea a absolvit Academia Română de Poliție și a fost om al legii aproximativ patru ani. A demisionat în 2014 pentru a se apuca de videochat, o meserie care avea să îi aducă mult mai mulți bani decât salariul de la MAI. După ce a intrat în acest domeniu, polițista i-a cunoscut pe frații Tate și a devenit, în cele din urmă, asistenta lor. potrivit sursei citate, aceasta se ocupa cu administrarea afacerilor online de milioane de euro ale acestora.
Fostă angajată a Ministerului Justiției, cu funcție importantă, sare în apărarea fraților Tate
În anturajul fraților Tate a intrat și o fostă angajată a Ministerului Justiției. Una cu funcție importantă. Este vorba de Oana Valeria Tașcău, fosta directoare a penitenciarului din Craiova. Aceasta a devenit între timp modelul pe Onlyfans. Ea a simțit nevoia să sară în apărarea britanicilor. Fosta șefă de penitenciar susține că celor doi frați li se face o mare nedreptate și că aceștia sunt, în fond, nevinovați.
„Mi se pare foarte nedrept ce se întâmplă. Andrew este un om deosebit, un om care respectă femeile și un om care tratează pe toată lumea frumos. Am locuit o perioadă chiar în aceeași casă cu acest om și vreau să spun că m-a tratat ca pe o soră și m-a ajutat foarte mult. După ce m-am pensionat m-am apucat de OnlyFans și el m-a ajutat cu absolut tot (…) Nu cred că este genul de bărbat care să aibă nevoie să recurgă la violențe pentru a avea o femeie”, a declarat femeia într-o postare distribuită pe Facebook de diverse publicații.
Conform România TV, în perioada în care a fost șefa penitenciarului Craiova, Oana Valeria Tașcău a fost acuzată că s-a culcat cu un deținut, respectiv cu fostul luptător lituanian condamnat pentru trafic internațional de stupefiante în dosarul „Cocaină la Marea Neagră”, cu Tadas Miceika. Ea a fost implicată și în alte scandaluri din cauza unor imagini în ipostaze provocatoare, a unor angajări ilegale, respectiv a unui fals în acte sau pentru dispariția unei cantități de 250 tone de orz din depozitul penitenciarului.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook