Cristian Cioacă, fostul soț al Elodiei Ghinescu s-a sucit și și-a retras contestația în anulare.
Vedetă în penitenciar, Cristian Cioacă nu mai vrea în libertate. Ce are de gând fostul polițist
Cristian Cioacă, fostul polițist care a fost găsit vinovat de uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu a renunțat la contestația în anulare pe care o făcuse în dosarul în care a fost condamnat pentru spargerea email-ului fostei soții, susține Antena 3. Acesta a explicat în instanță că motivele sunt personale.
”Aceasta explică raționamentul pentru care Cioacă ar fi făcut contestația, vorbim despre o pedeapsă de 4 ani contopită la pedeapsa inițială, care dacă ar fi fost anulată pe motiv de prescriere i-ar fi permis lui Cristian Cioacă să fie eliberat condiționat”, a afirmat Crina Radu, avocatul familiei Elodiei Ghinescu.
„Dintotdeauna a avut un regim preferențial. Știu că acolo e privit așa ca un VIP, poate pentru faptul că e din Pitești”
Cioacă este încarcerat în Penitenciarul Colibași și se bucură de un regim preferențial, a mai spus avocata familiei Ghinescu, fiind privit ca o adevărată vedetă. ”Are acolo un regim preferențial.
Ar fi în cameră doar cu încă o persoană. Dintotdeauna a avut un regim preferențial. Știu că acolo e privit așa ca un VIP, poate pentru faptul că e din Pitești. Toate instituțiile care au fost implicate în situația lui Cristian Cioacă nu au fost obiective, și în privința copilului.”, a mai spus Crina Radu, la Antena Stars.
A ieșit din închisoare pentru bună purtare
De altfel, Cristian Cioacă a beneficiat chiar de bilete de bună purtare și a avut voie să iasă în week-end din penitenciar. Pentru că se comportă exemplar și participă și la diverse activități, acesta ar putea executa doar 11 ani și 9 luni. El a fost condamnat în 2014, după o anchetă amplă în găsirea celui care a ucis-o pe Elodia Ghinescu. Trupul și arma crimei nu au fost descoperite nici acum.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook