A trecut mult timp de când Fuego n-a mai avut nici un concert, iar asta se vede în buzunar. Ce se întâmplă cu artistul.
Fuego, dezvăluiri șocante despre situația financiară. Prin ce trece marele artist
Înainte de pandemia de coronavirus, nu exista loc în care Fuego să nu fie chemat să-i încânte pe toți cu talentul său ieșit din comun. Din păcate acele vremuri au trecut și artistului nu-i mai merge deloc bine din punct de vedere financiar. Concertele cu sute de persoane nu mai sunt, iar evenimentele private s-au sistat și ele. Chiar dacă a reușit să-și pună ceva bani deoparte pentru că nu e un cheltuitor, lui Fuego îi e teamă că sacul se va termina.
„În primul rând, n-aş putea sta fără să fac nimic. Nu-mi permit acest lux”
„Cineva mă întreba recent dacă am economisit pentru vremuri grele. Eu sunt un om chibzuit şi nu fac extravaganţe de nici un fel. Am reuşit să-mi pun deoparte anumite resurse, dar dacă n-aş avea activitate deloc un timp mai lung. Pentru că eu din asta trăiesc, din asta îmi plătesc facturile, ratele, angajaţii, toată producţia, n-aş rezista foarte mult.
Eu sunt un artist independent, care-şi susţine singur, din banii proprii, tot ce face, de la online, la piese, orchestraţii, ţinute, producţii, concerte, absolut tot. Nu e foarte simplu şi oricât ai avea pus deoparte, la un moment dat, sacul tot se termină!
Nu mă plâng, nu e cazul de aşa ceva. Mereu am considerat că trebuie să mă gândesc şi la ziua de mâine, chiar dacă trăiesc intens clipa zilei de azi! În primul rând, n-aş putea sta fără să fac nimic. Nu-mi permit acest «lux», pentru că nu mă reprezintă şi pentru că eu exist prin ceea ce fac, dincolo de partea financiară”, a afirmat Fuego, conform okmagazine.ro.
Mai câștigă bani din tablouri
A doua mare pasiune a artistului, pe lângă muzică, rămâne pictura. Sigur, mai vin și niște bănuți din emisiunea pe care o are la TVR2. Iar din ceea ce câștigă din vânzarea pânzelor mai ajută și tinerii aflați la început de drum. „Când pictez, sunt fericit. Acolo, pe pânză, e lumea mea pe deplin. Îmi adun visele, îmi pun ordine în gânduri, sunt inspirat şi culorile îmi liniştesc sufletul. Nu sunt vreun mare pictor. Nu mă consider aşa.
Sunt doar un om pasionat, care a descoperit că-şi poate investi timpul liber cu folos. Florile mele sunt simple, sunt viziunea mea şi au în ele un fragment de sinceritate. Încerc de fiecare dată să fiu mai bun, să aduc noi nuanţe şi forme şi să reuşesc să realizez, în acrilic pe pânză, tablouri care să bucure şi ulterior, din vânzarea lor, să pot ajuta tineri aflaţi la început de drum.
Sunt onorat că am ales ca această activitate să-mi împlinească destinul artistic şi cred eu că undeva, peste ani şi ani, picturile mele vor rămâne pe peretele cuiva şi va bucura! Zilele care vin am pentru voi şi o premieră muzicală!”, a mai spus cântărețul.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook