Fuego își pune sufletul pe tavă. Modul surprinzător în care s-a reinventat artistul deja complex

Fuego își pune sufletul pe tavă. Modul surprinzător în care s-a reinventat artistul deja complex
Fuego cântă, compune, pictează, produce și moderează emisiuni. Și astea sunt numai câteva din activitățile lui artistice cunoscute. Când toată credea că a văzut tot ce poate Paul Surugiu-Fuego prin multiplele talente și activități, iată că acesta surprinde din nou.

Fuego tocmai a lansat o carte, una în care își descrie sufletul și convingerile. El se adresează și celor care nu prea îl au la suflet.  Explică cum arată viața lui și creionează portretele celor care i-au marcat viața lui. Oameni care sunt mari legende ale României și care trebuie prețuiți ca atare.

Cartea se numește ”Confesiuni-Cu sufletul pe scena vieții” și a fost editată de Bookzone, iar zilele trecute, la Biblioteca Centrală Universitară a avut loc evenimentul de lansare a cărții. A fost, pentru participanți, o seară memorabilă. Evenimentul a adunat laolaltă o mulțime de personalități și a impus emoție.

Despre carte, despre Paul și despre ce înseamnă el pe scena și în arta românească au vorbit academicianul Răzvan Theodorescu, profesorul Dumitru Constantin Dulcan, omul de televiziune și scriitoarea Daniela Zeca Buzura, artista Floarea Calotă, jurnalistul și poetul Adrian Artene, director editorial al trustului de presă ”Gândul” și Octavian Ursulescu.

În sală au fost prezente vedete precum Mirabela Dauer, Felicia Filip, Corina Chiriac, Ileana Popovici, Stela Enache, Adina Popescu, Sanda Ladoși, Valentina Fătu Pătrașcu, Mioara Velicu, Matilda Pascal Cojocărița, Marina Almășan, Ianna Novac, Alesis. S-a cântat, s-a povestit, s-au spus lucruri admirabile despre țară, despre situația actuală, despre conștientizare și asumare. Întreaga manifestarea  a fost prezidată de artist și de gazdă, doamna Mireille Rădoi, conferențiar universitar, managerul Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I”.

Vedetele i-au fost alături lui Fuego

Cartea ”Confesiuni.Cu sufletul pe scena vieții” are o prefață semnată de președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop și adună gândurile lui Paul Surugiu, despre viață, lume, sentimente. Fuego face și portretele a peste 40 de mari personalități ale României, de la Florin Piersic, Stela Popescu, Draga Olteanu Matei, Tamara Buciuceanu, Ion Dichiseanu, Dorel Vișan la Mirabela Dauer, Corina Chiriac, Angela Similea, Eugen Doga, Elena Moșuc, Irina Loghin și mulți alții. Cartea cuprinde și un CD, cu 19 piese, lansate și compuse în perioada pandemiei, în ultimii doi ani.

Când începe noul sezon „Drag de România”

Dincolo de asta, pe 2 octombrie, de la ora 15.00, la TVR 2, Paul Surugiu va începe sezonul 9 al emisiunii „Drag de România mea!”, care se anunță a fi de excepție. Prima gală este dedicată simbolului Maramureșului, doamna Angela Buciu, care va celebra, cu surprize și momente unice, 60 de ani de carieră și 80 de ani de viață. Și desigur, pe 2 decembrie, la Sala Palatului, de la ora 19.00, Fuego propune un super show, alături de Orchestra Fraților Advahov și invitați de marcă, în care va cânta folclor din toate zonele României.

Iată ce mărturisește Fuego cu privire la noul volum care poate fi achiziționat online, de pe site-ul Bookzone sau desigur, din librăriile din toată țara, în rețelele mari.

Confesiunea lui Fuego

”Confesiuni.Cu sufletul pe scena vieții” este despre sufletul meu, o autobiografie a simțirilor mele, a convingerilor și principiilor mele, nu neapărat o autobiografie a vieții mele. Nu aduc nimic de monden în aceasta carte, nu-mi etalez episoade nesemnificative sau picante, ci pur și simplu expun bucuriile și tristețile, gândurile din ani și crezurile la care țin și pentru care lupt în permanență.

Dincolo de acestea, veți cunoaște un fragment din marea cultură românească văzută prin ochii mei… prin portretele conturate de mine celor care mi-au fost și îmi sunt aproape de suflet, care mi-au influențat parcursul și la brațul cărora am stat cu mari emoții”, mărturisește Fuego.

„Eu asta băiatul din Ardeal, cu drag de țara lui”

„Eu nu sunt scriitor, știți asta deja. Nu am pretenții de acest gen și nu mă consider vreun exemplu. Cartea lansată de mine nu este despre un star, despre o vedetă, este despre un puști normal de la Turda, cu un talent la purtător, care a luptat și luptă să facă lumea mai bună și mai frumoasă prin arta sa! Eu asta sunt – băiatul din Ardeal, cu drag de țara lui, cu asumare, muncitor, profesionist, cu dorința de a răzbate și cu singura credință de a oferi oamenilor calitate!

Vor fi mereu contestatari a orice facem. E valabil în cazul tuturor, nu doar al meu. Eu nu mă adresez lor și nu mă interesează părerile unor oameni care nu știu nimic din ce fac, care nu mă cunosc, care nu îmi știu activitatea, munca, zbuciumul și care preferă doar să se agațe de automatisme convenabile.

Nu sunt vreun perfect și nu am pretenții de a fi considerat vreun model. Dar totuși, zic eu, că în țara aceasta în care atitudinea lasă de dorit pe zi ce trece, eu încerc să păstrez, în tot ce fac, o decență, un bun simț și o calitate a muzicii și a cuvântului rostit. Nu mă cred star, nu sunt ”cel mai”, n-am milioane de fani și sunt tare ancorat în realitatea mea și în cea din jur. Nu-mi plac multe lucruri. Pe unele le comentez și le exprim răspicat, pe altele le țin doar pentru mine!

Pe scurt, eu sunt Paul. Sau Cipi – așa cum îmi spun toți cei din familie. Sunt artistul Paul Surugiu-Fuego și omul. Nu fac diferențe între aceste roluri. Iubesc publicul, iubesc intimitatea mea. Nu mă dau în stambă, nu epatez cu nimic, îmi pun sufletul pe scena vieții, pentru voi, într-o continuă și deplină confesiune a vieții mele”, a mai dezvăluit Paul Surugiu-Fuego.