Simona Ionescu / Redactor Șef

O filmare făcută dintr-o mașină surprinde imagini șocante și de-a dreptul înspăimântătoare pe un drum național din România. O femeie aflată la volan, cu copiii pe bancheta din spate, a fost la un pas de un accident grav de două ori, în mai puțin de 100 de metri.

Prima fază s-a petrecut într-o fracțiune de secundă. Un șofer a depășit-o cu viteză și a trecut extrem de aproape de mașina femeii, înainte de a se băga în fața ei, între celelalte autoturisme. Distanța dintre cele două mașini pare să fi fost de doar câțiva centimetri. Femeia nici nu a apucat bine să-și revină, că pericolul a venit din nou.

Imagini șocante de pe șosea! O mamă cu copii, de două ori la un pas de tragedie 

Imediat după prima depășire, un alt autoturism a apărut pe contrasens, tot cu viteză, iar situația putea deveni tragică. Șoferița a tras de volan pentru a evita coliziunea, iar manevra făcută în ultima clipă pare să fi prevenit un impact violent. În mașină se aflau și copiii ei.

Aceste imagini șocante de pe șosea au ajuns și în atenția lui Viorel Teacă, fost polițist, care a atras din nou atenția asupra pericolelor de pe șoselele din România și asupra utilității unei camere de bord.

 

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Viorel Teaca (@viorel_teaca)

„Această doamnă este cu copiii. Într-o sută de metri se fac accidente de două ori”, a spus acesta, comentând imaginile.

Viorel Teacă a insistat și asupra unui lucru pe care îl recomandă constant șoferilor: folosirea unei camere de bord. În cazul unui incident, imaginile pot arăta exact ce s-a întâmplat și pot reprezenta o probă importantă.

„De-aia vă spun tot timpul, luați-vă cameră de bord”, a transmis el.

Totodată, fostul polițist le-a atras atenția șoferilor să păstreze distanța între mașini și să fie mult mai atenți la depășiri și la ceea ce se întâmplă în jurul lor.

Filmarea arată cât de repede se poate transforma un drum aparent obișnuit într-o situație-limită. Pentru femeia aflată la volan, câteva secunde și o manevră făcută la timp au făcut diferența.

Citește și: Fost polițist îi învață pe români cum se poate fenta radarul. Un șofer prins cu 240 km/h a scăpat astfel

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri