Simona Ionescu / Redactor Șef
Din fericire, televiziunile mai difuzează încă filme cu marii actori. Recent, la TVR a fost difuzat filmul din 1981 ”De ce trag clopotele Mitică”, o ecranizare după piesa ”D’ale carnavalului” de Ion Luca Caragiale. Didina Mazu, amanta lui Pampon, este îndrăgostită de Nae Girimea, bărbierul şi Don Juan-ul cartierului. Mariana Mihuț a fost Didina dezlănțuită și îndrăgostită, iar Gheorghe Dinică a fost Nae, iubărețul cartierului. A fost un regal.
Ce roluri memorabile! Și copiii de astăzi știu replici devenite celebre pentru că le-a spus marele Dinică, în felul său unic. “Nu trage, dom’ Semaca! Sunt eu, Lăscărică!” “Ce țara mică! Câteva mese!” “Mâna-ntinsă care nu spune o poveste nu primește nimic!” “Să fim profesioniști, ce dracu?”.
Gheorghe Dinică prefera rolurile de ”rău”, cinic, dispreţuitor, sarcastic, o lichea grotescă, un intrigant diabolic. Putea crea personaje unice, pe care spectatorii le ținea minte mult timp. Cine ar fi crezut că băiatul crescut mai mult pe străzi ar fi ajuns un actor de uriaș?
“Da, m-am născut într-o iarnă în Giuleşti. Un cartier de periferie, cu o viaţă ca atare. Nu aveam costumaţie contra frigului. Purtam pantofi cu talpa de lemn. Am fost un copil liber, năzdrăvan, curios, crescut pe stradă şi de prieteni mai degrabă decât de familie. Ce imagini din copilărie îmi revin în minte? Imaginea bombardamentului din 4 aprilie, povestea Gheorghe Dinică. Se referee la faptul că o bombă a căzut pe casa în care se ascunsese împreună cu prietenii săi. El era în pivniță, iar suflul l-a aruncat afară.
Crescând pe stradă a învățat multe despre viață. Mergea des la cinematograful din colț unde rula în buclă același film, de dimineața, până seara. El pleca când se închidea cinematograful. Acolo s-a îndrăgostit pe viață de teatru și film. A trebuit să-şi ia o slujbă, ca să aibă din ce trăi. Se angajează ca lucrător la poştă. Difuza presa.
Prima apariție pe scenă a tânărului Dinică a fost cu o trupă de amatori de la Poștă, în piesa „Titanic Vals”, de Tudor Mușatescu, în rolul locotenentului Stămătescu. “Mă simţeam aşa de bine pe scenă, ca şi cum eram acolo dintotdeauna. Nici eu nu ştiam exact de ce”, povestea actorul.
La 22 de ani, a fost distribuit în „Jocul de-a vacanța”, de Mihail Sebastian, în rolul lui Bogoiu. A avut șansa să fie văzut de actrița Dina Cocea, care se afla în public, care l-a primit la cursurile ei de pregătire. A dat admitere de trei ori la Teatru, dar n-a povestit vreodată prin interviuri c-ar fi fost marcat că n-a intrat din prima. Abia al 27 de ani termină institutul. Trei ani mai târziu a fost distribuit în filmul „Străinul”, în regia lui Mihai Iacob.
Cariera cinematografică a lui Gheorghe Dinică însumează aproape 100 de filme: ”Prin cenușa imperiului”, ”Explozia”, ”Felix și Otilia”, ”Bariera”, ”Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”, ”Ilustrate cu flori de câmp”, ”Cuibul de viespi”.
Gheorghe Dinică avea har și mult noroc. ”Am avut şansa să fiu în preajma unor oameni interesanţi, a unor minţi sclipitoare”, explica actorul.
Din 1972 devine actorul Teatrului Naţional din Bucureşti, după ce actorul Radu Beligan preia conducerea. Avea 38 de ani.
A jucat în aproape 100 de filme şi a luat chiar și premii internaţionale. “Când intra pe platourile de filmare, toţi actorii rămâneau încremeniţi. Actorii tineri, figuraţia, echipa tehnică, toţi devin inhibaţi de prezenţa lui Dinică”, declara Andrei Blaier într-un interviu. Impunea prin prezenţă fără să facă nimic. Unde apărea, vibra aerul în jur. Actorul are o activitate bogată în film de televiziune şi seriale.
Gheorghe Dinică a înregistrat mai multe CD-uri cu muzică de petrecere și romanțe. Actorul cînta, uneori, în cîteva localuri din București, precum şi la „Șarpele roșu”, unde își petrecea timpul alături de prietenii săi, regretatul actor Ștefan Iordache și cîntărețul Nelu Ploieșteanu. “Cântece de petrecere” (2003), “Cântece de petrecere 2” (2003), “Romanțe” (2004), “Parol că te iubesc” (2006).
Bineînțeles că femeile erau cucerite de personalitatea lui Gheorghe Dinică. Dar, până la 60 de ani nu era gata ”să se așeze” la casa lui. Era doar un mare boem. Se împritenise cu paharul și obișnuia să piardă nopțile prin cârciumi. Când avea 60 de ani, a întâlnit-o pe Gabriela și, după o lună a cerut-o de soție. Ea l-a refuzat.
În 1995, Gheorghe Dinică fost invitat acasă la o familie de prieteni, pe care nu-i văzuse de mult timp. În faţa lui, la masă, stătea o doamnă distinsă, Gabriela, care i-a atras atenţia şi căreia i-a propus, timid, o întâlnire, la sfârşitul vizitei.
”Aveam 60 de ani, până la acea vârstă am cunoscut tot ce se putea cunoaşte. Eu eram liber ca pasărea cerului. Din viaţa mea boemă, am simţit nevoia să mă aşez”, mărturisea Dinică.
În 2 februarie 1996, cei doi au celebrat cununia civilă, apoi, mai târziu, cununia religioasă. Despre relaţia cu soţia sa spunea: “Un rol foarte important îl are înţelegerea pe care o avem unul pentru celălalt în afară de simpatiile reciproce fără de care nu ne-am fi adunat. E o femeie care are o relaţie clară cu viaţa şi care a făcut ordine în dezordinea existenţei mele”, mărturisea marele actor.
După moartea soțului ei, 10 noiembrie 2009, Gabriela Dinică a plecat din România şi s-a întors, după 20 de ani.
În anul 2009, atunci când a murit, Gheorghe Dinică fusese diagnosticat cu colecistită acută alitiazică flegmonoasă, şoc septic şi disfuncţie multiplă de organe.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
