Simona Ionescu / Redactor Șef

Gheorghe Turda își însoară nepotul de la Săpânța. S-a luat dispensă de la Episcopie

Gheorghe Turda își însoară nepotul de la Săpânța. S-a luat dispensă de la Episcopie
Unul dintre marii artiști ai României, Gheorghe Turda, e extrem de fericit, dar și cu multe pe cap. Pregătește în detaliu nunta nepotului.

Cei mai buni prieteni, dar și cunoscuții lui Gheorghe Turda sunt invitați la nunta nepotului său, care va avea loc în curând.

Gheorghe Turda își însoară nepotul de la Săpânța. Artistul e pe ultima sută de metri cu pregătirile

Nunta nepotului iubit de la Săpânța va avea loc pe data de 15 august, chiar de Sfânta Maria. Potrivit tradiției maramureșene, mirii, care urmează să vină acasă din Franța, acolo unde lucrează, urmează să aibă mai multe perechi de nași. “Trebuia să fie una din fiicele mele, dar este plecată în concediu în străinătate, chiar în perioada aceea.

La noi e un obicei foarte interesant. Din partea  mirelui sunt patru perechi de nași, cel puțin, iar din partea miresei vor fi încă patru perechi de nași. Se poate ajunge până la 12 perechi. Totul are loc tradițional, cu costume, ca la noi în Maramureș”, spune Turda.

„Evenimentul va fi deosebit de interesant, va fi o nuntă cu 700 de invitați”

Cântărețul a mărturisit că s-au făcut pregătiri intense, pentru că va fi o nuntă mare, cu 700 de invitați. “Se însoară nepotul meu de la Săpânța, băiatul lui Anuța, sora mea. Ioan Pop până de curând a lucrat în Franța, de ani și ani de zile… Nu pentru că n-a avut timp, nu a făcut nunta, dar acum i-a venit sorocul.

Evenimentul va fi deosebit de interesant, va fi o nuntă cu 700 de invitați. S-a lucrat până la acest moment pentru buna organizare a nunții. Voi avea mulți musafiri de la București și din toată țara”, a declarat artistul pentru Fanatik.

S-a luat dispensă de la Episcopia Maramureșului

Nepotul a vrut neapărat să facă nunta pe 14 august, doar că este ultima zi din postul Sfintei Marii, așa că s-a luat dispensă de la Episcopia Maramureșului să aibă loc luni, 15 august. Evenimentul se va desfășura în cel mai luxos restaurant din Sighetu Marmației, iar atmosfera va fi întreținută de trei orchestre.

“Nunta va fi de Sfânta Mărie Mare, pentru că duminică pe 14 august este post. Și s-a aprobat să se facă chiar de Sfânta Marie, care pică luni. Deci, Episcopia Maramureșului a aprobat să se facă cununia religioasă pe data de 15 august și atunci va fi și petrecerea. Ghiță Turda îi invită cu drag pe toți cei care mă cunosc ca artist, ca prieten, pe cei care îmi cunosc vocea și repertoriul. Vă invit pe toți să petreceți la o nuntă maramureșeană de excepție.

Am trei orchestre, inclusiv o artistă mare de muzică ușoară de la București, nu spun numele să fie surpriză și, bineînțeles, cea mai importantă orchestră va fi a lui Petrică Giurgi și Florentina Giurgi din Baia Mare”, a mai spus marele artist.

Sursă foto: instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre