Harry pierde războiul cu Familia Regală și acum e la un pas să fie dat afară din casă

Harry pierde războiul cu Familia Regală și acum e la un pas să fie dat afară din casă
Prințul Harry și-ar putea pierde vila de lux din Montecito. Fiul lui Charles a început anul așa cum nu și-ar fi dorit.

Prințul Harry nu are parte doar de probleme în familie, acum și natura pare că se răzbună. Autoritățile au emis și ordin de evacuare în Montecito, unde locuiește alături de Meghan și copii.

Alunecările de teren care par să nu mai oprească în ultimele zece zile i-au dat viața peste cap nu doar lui Harry, ci și multor altor vedete care locuiesc în vile super luxoase. E vorba de celebrități precum actrița Jennifer Aniston şi prezentatoarea de televiziune Oprah Winfrey, dar și actorii Rob Lowe, Larry David, Gwyneth Paltrow şi cântăreaţa Katy Perry.

Dar și multe alte VIP-uri, care au case în Montecito, evaluate la milioane de dolari, notează AFP, citat de Agerpres. Precipitațiile care au căzut în această parte a lumii în ultima perioadă a făcut ca orașul să fie și mai vulnerabil, iar autoritățile vor să preîntâmpine o eventuală nenorocire.

De altfel, în urmă cu cinci ani în acest loc a avut loc și un incendiu de vegetație, care a distrus aproape 1100 de kilometri pătrați. În aceste condiții, regiunea a rămas fără vegetația care stabilizează solul.

Situația evoluează cu rapiditate

Pompierii din Montecito sunt speriați și i-au îndemnat pe localnici să se gândească bine ce au de făcut pentru că „situaţia evoluează cu rapiditate”. „Evacuaţi acum! În ultimele 30 de zile, Montecito a primit între 30 cm şi 50 de cm cubi de precipitaţii în anumite zone, mult peste media anuală de 43 de cm cubi. Aceste ploi cumulate expun comunitatea noastră la riscuri mai mari de inundaţii şi de alunecări de teren”, au adăugat ei.” au spus pompierii pe Twitter.

„E o nebunie! Acest pârâu de lângă casa noastră nu curgea absolut niciodată până acum”

Și cunoscuta prezentatoare de televiziune Ellen DeGeneres, a postat pe Twitter un video în care arată cât de periculoasă este situația acum în Montecito. „E o nebunie! Acest pârâu de lângă casa noastră nu curgea absolut niciodată până acum. Trebuie să fim mai atenţi cu Mama Natură, pentru că Mama Natură nu este mulţumită de noi”, a declarat vedeta.

Nu doar Montecito are asemenea probleme, ci și comitatul Santa Cruz, în apropiere de San Francisco, unde săptămâna trecută a fost rupt un dig, iar peste 30.000 de oameni au primit ordin de evacuare. De altfel, Joe Biden a declarat stare de urgenă în California, iar acest stat va primi ajutor federal. Chiar și așa însă, ploile care au căzut până acum nu sunt suficiente pentru reconstituirea zonelor de apă din California, afectată de o cumplită secetă.

Recomandarile noastre