Simona Ionescu / Redactor Șef

Bancuri cu Bill Gates. „Un milion de dolari cui îmi salvează fata…”

Bancuri cu Bill Gates. „Un milion de dolari cui îmi salvează fata…”

Începeți ziua cu zâmbetul pe buze! Am decis să înlocuim Horoscopul cu unu-două bancuri care să vă dea o stare de bine pentru toată ziua. Dacă știți bancuri bune, puteți să ni le trimiteți pe adresa de mail redactie@retetesivedete.ro.

Costică vine acasă uşor afumat, dar vesel.

– Pune masa, nevastă, că mi-e o foame!

Stă el la masă când aude un zgomot pe balcon. Iese pe balcon şi găseşte un ins numai în cămaşă şi chiloţi.

– Ce faci mă, la mine pe balcon!? se înfurie Costică.

– Domnule, fii rezonabil, intervine cel de pe balcon. Nu face scandal, te implor. Am avut şi eu o aventură la etajul de mai sus, a venit bărbatul acasă şi, ce să fac, am coborât pe balcon aici.

– Bată-te să te bată, se înveseleşte Costică. Nevasta! Ia adu o pereche de pantaloni de-ai mei să poată pleca omul acasă.

Zis şi făcut, individul pleacă, cei doi soţi se culcă. Pe la jumătatea nopţii sare Costică din pat şi îşi ia nevasta la bătaie.

– Ce ai omule, ce ţi-a venit ?

– Abia acum mi-am adus aminte ca stăm la ultimul etaj!

______________

Bulă se angajează matelot pe iahtul lui Bill Gates. Cu ocazia împlinirii majoratului fetei lui, Bill organizează o mega petrecere pe acest vas, în Marea Caraibelor. În aplauzele si laudele tuturor, fata se dezbracă și sare în apă, pentru a le arăta tuturor, cât de frumoasă și bună înotatoare este. La un moment dat, toată lumea rămâne îngrozită: Un rechin se apropia cu mare viteză de fată. Fata observă și ea rechinul și începe să înoate, cu putere, spre vas.

Bill, înnebunit, începe:

– Un milion de dolari cui îmi salvează fata!

Nimeni nu are curaj.

– Zece milioane de dolari! Tot nimeni nu îndrăznește.

– Toata averea mea și fata de soție!

Atunci se aude un bâldâbâc în apă, rechinul se sperie și fuge, iar Bulă apare pe punte, cu fata în brațe.

– Bulă, mi-ai salvat fata! Toata averea mea și fata îți apartin!

– Te dau naibii cu fata ta și cu toata averea ta! Mie spune-mi cine mi-a facut vânt în apă!

______________

La şcoală, la clasa lui Bulă, ora de zoologie.

Învăţătoarea: Măi, Ionel, ia numeşte tu o insectă!

Ionel: Albina!

Învățătoarea: Bulă, ia numeşte şi tu o insectă!

Bulă: Păi, … albina!

Învăţătoarea: Asta s-a mai zis o dată! Ia zi ceva din capul tău!

Bulă: Păduchele!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre