Eclipsa de Lună plină din 25 martie 2024 a dat peste cap viața multor nativi. Ce le aduc astrele acestora în următoarea perioadă a povestit astrologul Bianca Nuțu, în emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”.
Potrivit astrologului Bianca Nuțu, în perioada următoare ne pregătim de Mercur retrograd și ne putem aștepta ca unii foști parteneri să dea pur și simplu năvală în viața noastră. Specialistul le recomandă nativilor să nu cumpere mașini și telefoane și să se asigure că știm foarte bine parolele pentru că e posibil să aibă parte de surprize neplăcute.
„E foarte important să fim deschiși la ce ni se întâmplă, pentru că nu avem controlul asupra evenimentelor ce vor veni. Să învățăm din eclipsa de pe 25 martie, care vine pentru unii cu un punct final, despărțiri, rupturi, iar pentru alții cu multe revelații. Să nu ne amăgim și să nu ne păcălim între noi”, a spus astrologul Bianca Nuțu.
Zodii vedetă în această săptămână
Specialistul spune că în această săptămână există trei zodii vedetă, e vorba de Berbeci, Lei și Săgetători. „Sunt și câteva zodii care vor merge pe vârfuri, adică Berbecii, Racii, Balanțele și Capricornii, dar și cei care au ascendent în aceste zodii”, susține Bianca Nuțu.
Taurilor le va pune cineva bețe în roate
Berbecii să nu se teamă în această perioadă, pentru că este un moment în care nu vor avea nici ambiție, nici energie. Nici Taurilor nu le vor fi toate pe plac, pentru că cineva le va pune bețe în roate. Gemenii se simt pierduți și nu mai știu încotro să o ia, iar Racii nu-și mai dau seama care e adevărul, pentru că și ei sunt lipsiți de energie.
Balanțele pot avea probleme de sănătate
Leii se vor certa cu partenerul de viață de la venituri comune. Vor descoperi că cineva poate cheltui bani pe la spate și de aici la discuții nu mai e decât un pas. Fecioarele se conving că au alături un partener care fie îi motivează, fie îi trag în jos. Balanțele pot avea probleme de sănătate și trebuie să meargă la un control. Scorpionii vor avea diverse flirturi și povești de iubire, dar se pare că la final vor descoperi că nu e ce și-au dorit.
Peștii vor avea parte de blocaje financiare
Săgetătorii vor avea multe discuții în contradictoriu cu familia, iar Capricornii trebuie să fie atenți la promisiunile pe care le fac. Acești nativi nu trebuie să cumpere acum mașini. Discuții și negocieri pentru bani se anunță pentru Vărsători, dar și aceștia sunt lipsiți de energie. Peștii vor avea blocaje financiare care țin de birocrație. Aceștia au lipici în următoarea perioadă, dar ar fi bine să nu profite de acest lucru.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook