Simona Ionescu / Redactor Șef

Cina cea de taină în zilele noastre:

– Petru, ce-ai adus?

– Iarbă!

– Tu, Matei?

– Ecstasy!

– Tu, Iuda?

– Garda!

– Bă, tu tot tâmpit ai rămas!

***

Se zice că Dumnezeu a hotărât să verifice dacă sfinţii au păcate şi îi cheamă lângă malul unui râu adânc, spunându-le:

– Vom traversa râul acesta călcând pe deasupra apei, cine nu reuşeşte, are păcate…

Toţi merg în rând şi ultimul e Sfântul Petru. El face un pas şi apa e până la genunchi, face doi, până la burtă… Penultimul îi zice lui Petru:

– Mă, nu te fă deştept şi mergi ca noi toţi, pe pietre…

Bancuri cu sfinți sunt dintre cele mai iubite glume românești care circulă pe internet și la masă. Aceste bancuri cu sfinți îmbină umorul tradițional cu situații absurde și neașteptate. Bancuri cu sfinți despre Sfântul Petru, Iuda și alții vor face ziua ta mai veselă. Colecția noastră include cele mai tari și mai hazlii bancuri care vor avea succes la orice întrunire. Bancuri. Două blonde se întâlnesc în fața unei policlinici. Una dintre ele plângea. Leșini de râs ce urmează.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre