Simona Ionescu / Redactor Șef

Misterele din manuscrisul magic de acum 500 de ani și ce simbolizează ziua în care te-ai născut

Misterele din manuscrisul magic de acum 500 de ani și ce simbolizează ziua în care te-ai născut
De-a lungul secolelor, oamenii au încercat să descifreze legătura dintre momentul în care se nasc și influențele nevăzute despre care se credea că le modelează destinul. Unul dintre cele mai fascinante texte care păstrează aceste credințe este „The Cambridge Book of Magic”, un manuscris englezesc redactat în perioada Tudorilor, în prima jumătate a secolului al XVI-lea.

Manuscrisul magic de acum 500 de ani vorbește despre regii care guvernează zilele săptămânii și ce simbolizează ziua în care te-ai născut.

Compilat, potrivit cercetărilor istorice, în jurul anilor 1532 – 1558, cel mai probabil în timpul marilor schimbări religioase din Anglia, manuscrisul descrie o lume în care fiecare zi a săptămânii se află sub autoritatea unui „rege” sau a unei puteri spirituale asociate unei planete.

Istoricii consideră că manuscrisul magic reprezintă una dintre ultimele expresii ale magiei clericale medievale din Anglia, fiind redactat cu puțin timp înainte ca practicile de acest fel să fie interzise prin lege. În paginile sale, universul spiritelor este prezentat într-o manieră surprinzător de organizată, aproape administrativă, fiecare entitate având atribuții bine stabilite și un domeniu clar de influență.

De ce fiecare zi avea propriul său rege

În Evul Mediu, magia avea organigrame. Tradiția medievală, inspirată din astrologia antică, arăta că fiecare zi a săptămânii era pusă sub influența uneia dintre cele șapte planete cunoscute în acea vreme. Aceste planete nu erau privite doar ca obiecte cerești, ci ca simboluri ale unor forțe cosmice care guvernau diferite aspecte ale vieții. În manuscrisele de magie ceremonială, inclusiv în tradiția din care face parte și „The Cambridge Book of Magic”, fiecare planetă era reprezentată de un rege spiritual sau de o autoritate cerească, responsabilă de anumite energii și activități.

Misterele din manuscrisul magic de acum 500 de ani și ce simbolizează ziua în care te-ai născut
În Evul Mediu se considera că giecare zi a săptămânii era guvernată de un „Rege”
(Foto: Pixabay)

Cei care practicau magia rituală credeau că succesul unui ritual depindea inclusiv de alegerea zilei potrivite, deoarece fiecare rege își manifesta influența în mod diferit.

Cum sunt prezentați regii în manuscrisul din epoca Tudorilor

Unul dintre cele mai interesante aspecte ale „The Cambridge Book of Magic” este modul în care descrie lumea spiritelor. Spre deosebire de imaginea populară a magiei ca o practică misterioasă și haotică, manuscrisul organizează fiecare entitate într-o ierarhie. Regii, îngerii și spiritele au atribuții bine definite și coordonează diferite „oficii”, fiecare responsabil pentru anumite sarcini, precum găsirea obiectelor pierdute, descoperirea comorilor ascunse, transmiterea informațiilor sau oferirea protecției.

Această organizare aproape administrativă îi determină pe istorici să considere manuscrisul unul dintre cele mai neobișnuite texte de magie păstrate din perioada Tudor.

Existau șapte regi, câte unul pentru fiecare zi a săptămânii. Nimeni nu știe cu exactitate de unde provin. Manuscrisul magic nu oferă nicio explicație. Ceea ce explică însă manuscrisul este că fiecare rege conducea un „oficiu”. Totodată, se credea că ziua săptămânii în care s-a născut o persoană stabilea oficiul căruia îi aparținea.

Regele duminicii, conducătorul Soarelui și al autorității

Duminica era dedicată Soarelui, iar în tradiția medievală această zi era pusă sub autoritatea regelui Barthan, considerat în numeroase texte un conducător al luminii și protector al ordinii divine. Influența sa era asociată cu puterea, succesul, onoarea și vitalitatea.

Se credea că persoanele născute duminica aveau o predispoziție către conducere, căutau recunoașterea și inspirau încredere celor din jur. În același timp, tradiția avertiza că aceeași energie putea conduce și spre mândrie sau dorința excesivă de afirmare.

„Tu ești cel care dezleagă ceea ce pare imposibil de rezolvat. Fie că este vorba despre încurcături juridice, blocaje sociale sau probleme pe care nimeni altcineva nu reușește să le depășească, ai capacitatea de a găsi soluția”, se arată în manuscrisul magic.

În ritualurile medievale, duminica era considerată momentul favorabil pentru ceremonii dedicate succesului, vindecării și obținerii favorurilor celor aflați în poziții de autoritate. Fumigația asociată acestei zile este un amestec de lemn de santal roșu și șofran.

Luni, ziua regelui Lunii și a emoțiilor

Lunea era guvernată de regele Harthan, asociat Lunii și lumii interioare. Influența sa privea emoțiile, visele, intuiția și legăturile familiale.

Textele medievale susțineau că cei născuți într-o zi de luni sunt persoane sensibile, empatice și foarte receptive la stările celor din jur. Ei își bazează adesea deciziile pe instinct și sunt considerați buni observatori ai naturii umane.

„Ești cel care găsește terenul comun între oameni. Nu pentru că eviți conflictele, ci pentru că reușești să descoperi firul care încă îi unește pe ceilalți atunci când totul pare destrămat”, este mesajul care definește nativii zilelor de luni în manuscrisul magic.

În practica magică, lunea era rezervată ritualurilor legate de clarviziune, interpretarea viselor și protecția familiei. Fumigația asociată acestei zile este lemnul de aloe (aloeswood).

Marți, sub autoritatea lui Jammas, regele războinic

Ziua de marți aparținea planetei Marte și era condusă, în multe grimorii medievale, de Jammas sau Samel, simbol al forței, curajului și confruntării.

Influența acestei zile era asociată cu energia, determinarea și spiritul competitiv. Se considera că persoanele născute marțea sunt luptătoare, hotărâte și capabile să își apere convingerile chiar și în situații dificile.

În același timp, tradiția avertiza că aceeași energie putea genera impulsivitate și conflicte dacă nu era controlată. Textul vorbește despre felul de a fi al acestor nativi.

„Îți găsești liniștea nu evitând dificultățile, ci trecând direct prin ele. Ai puterea de a înfrunta provocările fără să dai înapoi”, se arată în manuscrisul magic de aproape 500 de ani, care arată și planta magică utilă acestor oameni pentru fumigații – piperul.

Miercuri, ziua regelui Savaa și a cunoașterii

Miercurea era pusă sub influența planetei Mercur și a regelui Savaa, considerat protector al cunoașterii, al comunicării și al inteligenței.

Potrivit tradiției, cei născuți miercurea au o minte ageră, învață rapid și se adaptează cu ușurință schimbărilor. Sunt buni negociatori, comunicatori și au înclinații spre studiu și cercetare.

„Ai darul de a schimba ceea ce alții consideră definitiv. Atunci când un drum se închide, tu găsești sau creezi unul nou”, este motto-ul celor născuți miercurea, în manuscrisul magic. 

În manuscrisele medievale, miercurea era considerată cea mai potrivită zi pentru învățare, transmiterea mesajelor și activitățile comerciale. Ritualurile dedicate zilei implicau fumigații cu un amestec de lemn de santal și trandafiri.

Joi, ziua regelui Farmane și a prosperității

Joi era dedicată planetei Jupiter și era guvernată de regele Farmane, uneori identificat și cu Zadkiel în diferite tradiții ezoterice.

Această influență simboliza prosperitatea, dreptatea, înțelepciunea și expansiunea. Se credea că persoanele născute joia sunt optimiste, generoase și capabile să inspire încredere. De multe ori erau considerate potrivite pentru roluri de lider, profesor sau judecător.

„Ești, în același timp, constructor și un om care sărbătorește, celebrează. Ai capacitatea de a lua o idee mică și de a-i oferi spațiul necesar pentru a se dezvolta și a înflori”, transmite manuscrisul magic.

Ritualurile efectuate în această zi urmăreau obținerea norocului financiar, a succesului profesional și a protecției în afaceri, folosind fumigație din smirnă și lemn de cedru.

Vineri, ziua lui Sarborr și a iubirii

Sub patronajul planetei Venus se afla regele Sarborr, asociat frumuseții, armoniei și relațiilor. Tradiția medievală susținea că persoanele născute vinerea sunt creative, sensibile la artă și caută echilibrul în relațiile cu cei din jur. Sunt descrise drept sociabile și capabile să creeze armonie în comunitățile din care fac parte.

Manuscrisul magic atribuie zilei de vineri cea mai discretă misiune. În realitate, aceasta înseamnă că ai nevoie de mai puține mijloace pentru a-ți atinge scopul. Bunăvoința oamenilor vine către tine fără să fie nevoie să o forțezi, iar prezența ta trece rareori neobservată.

Fumigația ritualică a aceste zile se făcea cu rășină de mastic. În practica magică, vinerea era rezervată ritualurilor dedicate iubirii, căsătoriei, fertilității și frumuseții.

Sâmbătă, ziua lui Mavon și a disciplinei

Ultima zi a săptămânii era guvernată de Saturn și de regele Mavon, simbol al răbdării, disciplinei și înțelepciunii dobândite prin experiență.

Persoanele născute sâmbăta erau considerate serioase, responsabile și capabile să construiască proiecte pe termen lung. În același timp, tradiția avertiza că influența lui Saturn putea aduce perioade de singurătate, introspecție sau încercări dificile, menite să întărească caracterul.

„Tu ești cel care pune capăt lucrurilor. Închizi cicluri, stabilești limite și menții ordinea atunci când ceilalți ezită”, transmite „The Cambridge Book of Magic”.

Manuscrisul menționează pentru această zi o a doua fumigație, destinată în mod special „legării limbilor”, adică opririi bârfelor sau calomniilor: lemn de santal și sulf. Sâmbăta era văzută drept cea mai potrivită zi pentru ritualurile de protecție, purificare și înlăturare a influențelor negative.

Foto: Pixabay

Citește și: Maria Câmpina, zisă regina magiei, spune care sunt semnele deochiului și cum te ferești de el

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri