De ce reporterii văd o grămadă care pare nisip, fără pereți din beton, este o întrebare la care ne-am gândit să răspundem acum, cu ajutorul imaginilor, dar și explicațiilor unor specialiști în domeniu.
Blocurile noi din Turcia s-au prăbușit, devenind una cu pământul, din cauza tehnologiei de construcție deficitară. Aceasta teorie a specialiștilor a fost confirmată chiar de către acțiunea unui proprietar de blocuri care a fost prins exact când fugea din țară.
Colțul de Rai, blocul bogaților, căzut la pământ, iar proprietarul, arestat
Mehmet Yaşar Coşkun a fost până mai ieri proprietarul unuia dintre complexele rezidenţiale din Hatay, care s-au prăbuşit după cele două cutremure uriașe, care s-au derulat cu repeziciune, unul după altul. El a fost prins și arestat pe Aeroportul din Istanbul, în timp ce încerca să plece din ţară, relatează media externă.
Construcţia complexului a fost finalizată în 2013. Blocurile cu 250 de apartamente nu au rezistat dezastrului: s-au prăbuşit pe o parte şi au fost distruse complet, iar sute de oameni au rămas prinşi ca într-o capcană, sub dărâmături.
Procuratura turcă a anunțat că a fost demarată o anchetă, imediat după ce a fost difuzată informaţia potrivit căreia Mehmet Yaşar Coşkun, constructorul „blocurilor bogaţilor”, distruse în urma cutremurului, a fost găsit pe aeroportul din Istanbul, de unde vroia să plece în Muntenegru.
Un apartament aflat în zona care a fost supranumită „Colţ de rai” costa între 75.000 de euro şi 150.000 de euro. Rönesans Rezidans (Reşedinţa Renaşterea, în traducere n.r.) avea 50 de apartamente, care au fost finalizate în 2013.
În complexul respectiv, după cum a scris presa, locuiau mai multe celebrităţi, printre care fotbaliştii Christian Atsu, Kerim Alici şi directorul sportiv Taner Savut, de la echipa Hatay Spor.
Opinia specialiștilor
Dincolo de gradul cutremurului și intensitate este aspectul construcției. Chiar și din filmări se poate observa că multe clădiri vechi au rămas în picioare, în timp ce blcurile noi s-au prăbușit.
Specialiștii, intervievați de media externă, au enumerat câteva probleme principale: fundația, se vede după pereții întregi, materiale necalitative, insuficiente, prea multe etaje, nerespectarea proiectului.
„Chiar și clădirile foarte bine proiectate, foarte bine executate ar fi avut de suferit și ar fi fost puse la încercare”, spune prof. Yasemin Didem Aktas, inginer structural la University College London.
„Dar acest lucru nu exclude faptul că seria de clădiri pe care o vedem prăbușindu-se era lipsită de defecte și probleme”, adaugă ea. Dovezi în acest sens pot fi văzute în orașe precum Gaziantep – la 70 km de epicentrul cutremurului – care au suferit zguduiri mult mai puțin severe.
Despre acest subiect a vorbit și Mark Quigley, profesor specializat în știința cutremurelor la Universitatea din Melbourne, într-o analiză pentru publicația The Conversation.
În pofida unui risc seismic care era așteptat în Turcia, a scris acesta, regiunea lovită de cutremur are o infrastructură vulnerabilă. Multe dintre clădirile prăbușite par să fi fost construite din beton, dar fără o armătură seismică adecvată, a spus el.
Faptul că proprietarul unui complex nou a luat-o la fugă, după ce și-a văzut blocurile la pământ, este o dovadă clară a faptului că respectivele construcții aveau multe lacune de inginerie și probabil, proiectare.
Și nu în ultimul rând, amnistia în construcție
Am auzit în reportajele televizate sau am văzut pe rețele sociale oameni care dau vina pe amnistia în construcție. Iată despre ce este vorba, mai exact! În Turcia există practica „amnistiilor periodice”, care oferă scutiri legale acelor structuri construite fără certificatele de siguranţă necesare, în schimbul plăţii unei taxe. Acest lucru a contribuit la catastrofa recentă, sugerează unii experţi.
Aproape 75.000 de clădiri din zona afectată de cutremur în sudul Turciei au primit „amnistie” de construcţie, potrivit lui Pelin Pınar Giritlioğlu, şeful de la Istanbul al Uniunii Camerelor de ingineri şi arhitecţi din Turcia.
Ultima oră
La închiderea ediției, o informație de ultimă oră anunța că 12 persoane din sectorul construcțiilor au fost arestate în Turcia exact din acest motiv. Iar ultimul bilanț este de-a dreptul înfiorător: 25 de mii de morți.
Cei plasaţi în detenţie sunt un antreprenor din provincia Gaziantep şi 11 persoane din provincia Sanliurfa, a precizat agenţia turcă de presă DHA. Și oficialitățile turce nu se vor opri aici. Sunt aşteptate şi alte arestări, după ce procurorul din Diyarbakir (una din cele zece provincii afectate de seism), a anunţat sâmbătă că a emis 29 de mandate de arestare, relatează agenţia oficială de presă Anadolu.
Ministerul turc de Justiţie le-a ordonat procurorilor din zece provincii să deschisă „birouri de anchetă asupra crimelor legate de cutremure”. Au fost găsiți vinovați, iar căutările și în acest sens nu se vor opri aici.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook