Simona Ionescu / Redactor Șef

Imaginile momentului! Cum arată frații Tate după o lună de arest! Milionarii devin greu de recunoscut

Imaginile momentului! Cum arată frații Tate după o lună de arest! Milionarii devin greu de recunoscut
Astăzi se judecă contestația fraților Tate la arestul preventiv. Andrew și Tristan au ajuns încătușați, iar cei doi au șocat prin schimbarea radicală.

Cei doi au fost arestați preventiv pe 30 decembrie anul trecut pentru viol și trafic de persoane și de când stau în spatele gratiilor sunt pur și simplu tranformați din cauza condițiilor grele din celulă. Când a coborât din duba poliției, Andrew Tate a ținut să le spună tuturor că e nevinovat.

Cu puțin timp înainte, Andrew s-a plâns că a fost aruncat într-o celulă întunecată, plină cu gândaci și păduchi. „Gândacii, păduchii și ploșnițele sunt singurii mei prieteni noaptea”, a afirmat fostul kickboxer.

De asemenea, el a susținut că statul român încearcă să-i fure averea și e persecutat pentru că are success. „Nu există justiție în România, din păcate. Mă persecută pentru că sunt bogat și am succes”, s-a plâns milionarul.

În spatele gratiilor sunt și Georgiana Naghel și fosta polițistă Alexandra Luana

Alături de frații Tate au ajuns la Curtea de Apel și cel două complice ale lor din dosar, Georgiana Naghel și fosta polițistă Alexandra Luana.

Potrivit hotârării Tribunalului București din 20 ianuarie, frații Tate vor sta în Arestul Central al Poliției Capitalei până pe data de 27 februarie. Procurorii au reușit să obțină prelungirea mandatelor de arestare, convinși că dacă vor fi lăsați în libertate ”pot exercita un control psihic asupra victimelor”.

Ce le-au făcut fetelor

Cei doi milionari britanici au fost acuzați la sfârșitul anului trecut de procurorii DIICOT de grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol. „Victimele au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii).

Au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de material având un astfel de caracter și prin supunerea la executarea unei munci, în mod forțat, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obținute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”, potrivit DIICOT.

Anchetatorii au pus sub sechestru 15 mașini de lux și 10 imobile

Când au ajuns în vila lor din Voluntari, mascații au găsit teancuri de bani și mai multe arme. Au fost puse sub sechestru 10 imobile, case și terenuri pe care frații Tate le au în România, dar și 15 mașini de lux, respectiv trei Porsche, două BMW, două Ferrari, un Aston Martin, un McLaren, un Lamborghini şi cinci maşini Mercedes.

Foto: Libertatea

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre