Simona Ionescu / Redactor Șef

Imaginile momentului: Phil Collins, în scaun cu rotile. Fosta soție îl vrea distrus

Imaginile momentului: Phil Collins, în scaun cu rotile. Fosta soție îl vrea distrus
Revenirea pe scenă a celebrei trupe Genesis ar putea fi amânată sau chiar anulată, iar motivele sunt dramatice. Cel mai cunoscut artist al formației a ajuns în scaunul cu rotile.

Pe Phil Collins l-au doborât, de-a dreptul, grijile, scandalurile cu fosta soție, bătrânețea și problemele de sănătate.

Ultimele imagini cu Phil Collins au făcut rapid înconjurul lumii. Legendarul cântăreț este în scaun cu rotile, cu un baston de bunic în mână. E îmbătrânit și arată măcinat de problemele de sănătate. Pe lângă toate acestea, artistul trebuie să contracareze și valul de acuze din partea fostei soții.

Phil Collins are numai 69 de ani și se prezintă lumii ca o epavă. Artistul a fost operat de mai multe ori la coloană, iar acum a ajuns să se deplaseze mai mult în scaunul cu rotile. Collins anunțase că se pregătește de reunirea trupei Genesis, după 13 ani de la ultimul concert.

Evenimentul ar fi trebuit să îl facă să mai uite din probleme, însă în starea în care este multă lume își pune problema că artistul nu va fi capabil să apară.

Ce lucruri rușinoase îi reproșează fosta soție

Pe de altă parte, marile probleme ale artistului sunt cu fosta soție. Orianne Cevey (46 de ani) l-a părăsit pe cântăreț, iar în prezent și-a refăcut viața alături de un bărbat cu 16 ani mai tânăr decât ea.

După ce Collins i-a cerut să se multe din casa lui, pe care, susține artistul, o ocupă pe nedrept, abuzând de mărinimia lui într-un moment când ea avea nevoie de un adăpost, femeia a decis să îl discrediteze în public. Ea a decis să se răzbune, oferind publicului detalii rușinoase din alcov, care, susține ea, au stat la baza divorțului dintre ei, scrie Daily Star.

Fosta soție spune că după repetatele operații Phil ar fi devenit tot mai dependent de antidepresive și analgezice, fiind tot mai retras. Orianne a mai dezvăluit că acesta se spăla tot mai rar (spre deloc), chiar și pe dinți, după ultima operație la coloană și că ar fi dezvoltat și o dependență de alcool în 2017. Cireașa de pe tort e că, după intervenție, Collins „era incapabil să întrețină relații sexuale”.

Toate acestea au devenit publice în contextul în care artistul i-a intentat un proces în încercarea de a o evacua din casa pe care o deține în Miami.

Relație cu turbulențe

Phil și Orianne s-au cunoscut în timpul unei serii de concerte pe care artistul le-a avut în Elveția în anul 1994, femeia fiind translatorul cântărețului.

Născut în Nyon, Elveția, dintr-un tată elvețian și o mamă thailandeză, ea avea doar 21 de ani atunci când a început să se întâlnească cu Phil. S-au căsătorit în 1999 și au divorțat în 2006. La divorț a încasat despăgubiri în valoare de 25 de milioane de lire sterline, dar nu i-au fost de ajuns.

Orianne s-a căsătorit apoi cu bancherul Charles Fouad Mejjati, iar în 2016 Cevey și Collins au anunțat că sunt din nou împreună. După acest moment s-au separat din nou, iar femeia s-a mutat în casa din Miami a cântărețului unde, ulterior, și l-a adus și pe noul ei soț, cu 16 ani mai tânăr decât ea și cu 39 mai tânăr decât Phil Collins.

Sursa foto: Instagram,  MEGA / The Mega Agency / Profimedia

Claudia Pătrășcanu, disperată din cauza amenințărilor familiei Bădălău! „Rugați-vă pentru mine!”

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre