Un grup de excursionişti a găsit duminică un „monolit” metalic într-o rezervaţie naturală din provincia Frizia, situată în nordul Olandei. Acesta este asemănător cu cei descoperiţi în ultimele săptămâni în Statele Unite şi în România şi a căror origine este încă necunoscută, informează EFE.
Nici în acest caz nimeni nu se ştie cine a instalat coloana metalică sau de cât timp se afla acolo. În apropierea stâlpului nu s-au găsit urme de paşi, transmite televiziunea regională Omrop Fryslan. Există, totuși, diferențe față de obiectele asemănătoare care au fost descoperite până acum în lume.
Bunăoară, „monoliții” din Statele Unite ale Americii, apăruți în Utah și California, erau perfect lucioși, ca oglinda, având doar câteva nituri de îmbinare.
Monolitul din Utah, primul descoperit. În cea de a doua poză se vede baza monolitului, rămasă pe loc, după ce niște salvamontiști au demolat monolitul într-o noapte, ca să nu dea năvală în zona naturală turiștii
Obiectul apărut și dispărut în apropierea de Piatra Neamț, în România, părea sudat în puncte pe margini și era decorat cu motive spiralate ( un fel de „e-uri” de mână legate), de la vârf la bază, pe toate laturile, modelul părând a fi fost făcut de mână, cu un obiect electric de polizare.
Spre deosebire de „monoliţii” localizaţi în alte părţi ale lumii, materialul din care este fabricat cel găsit în Olanda nu este lucios, ci mat. Mass-media locale speculează că este vorba de o stratagemă publicitară pentru Anul Nou.
Alți trei „monoliți” găsiți până acum
Descoperirea din Olanda survine după ce au fost găsite alte trei obiecte asemănătoare, prisme triunghiulare metalice înalte de 3,5 metri, în trei locuri diferite și la mare distanță între ele. Primul a apărut în deșertul Utah, în Statele Unite ale Americii, la mijlocul lunii noiembrie fiind semnalat dintr-un elicopter. Acesta a fost demontat și dus de acolo de un grup de exploratori.
Al doilea „monolit” semnalat a fost cel din țara noastră. Obiectul a apărut din senin la sfârşitul lunii noiembrie pe dealul Bâtca Doamnei, din judeţul Neamţ, cu una din fațete orientată spre muntele sfânt al dacilor, Ceahlău. Și acesta a dispărut ulterior, fără să se ştie cine l-a luat.
Monolitul găsit lângă Piatra Neamț, al doilea ca apariție
Un alt „monolit” metalic a fost localizat săptămâna trecută pe un traseu montan de pe coasta centrală a Californiei, obiectul dispărând după numai o zi.
Al patrulea a fost descoperit acum în Olanda. Obiectele au fost comparate cu monolitul extraterestru care apare în filmul SF din 1968 al regizorului Stanley Kubrick „2001: O Odisee spaţială”.
Sursa foto: Ad.nl, Instagram, Ziardepiatraneamt.ro
Cine e AUR, partidul-surpriză de la alegerile 2020
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook