Analiștii politici au avut o mare surpriză cu acest prag electoral de peste 9% (din estimări) pentru o alianță cum este coaliția AUR, venită de nicăieri. ”Românii s-au săturat de hoție, de minciună și de lipsa de atașament față de valorile naționale.” AUR a fost înființată în septembrie 2019.
Cine e AUR, partidul-surpriză de la alegeri
George Simion (34 de ani), co-președintele partidului, este liderul ultras din fruntea grupului „Uniți sub tricolor”, sursa mai multor derapaje la meciurile „naționalei” de fotbal, scrie gsp.ro.
George Simion a fost motorul AUR în campania pentru alegerile parlamentare. Este un activist civic care militează, în principal, pentru unirea României cu Republica Moldova. Liderul AUR are o strânsă legătură cu fenomenul ultras. Este membru cofondator al grupurilor „Honor et Patria” și „Uniți sub Tricolor”, principalele formațiuni ultra care sprijină echipa națională a României. Tot el a pus bazele revistei „Romanian Ultras”.
George Simion și viața din peluză, înainte de AUR
Într-un interviu acordat recent în Revista Ultra, George Simion a povestit primele contacte cu viața de ultras: „În 2001 am luat contact cu realitatea peluzelor românești și tot atunci am descoperit și fenomenul ultras la nivel continental. S-a întâmplat prin intermediul corespondenței pe care am purtat-o cu suporteri și colecționari din alte țări – da, era încă perioada când se imprimau fotografii de pe negative și oamenii corespondau prin scrisori.”, scrie gsp.ro.
”Am învățat mai multe în peluză decât în toate școlile prin care am trecut. Principiile asociate vieții ultra’s sunt unele sănătoase și pot fi aplicate în viața de zi cu zi. Sloganul «Basarabia e Romania!» a fost conceput și popularizat de oameni crescuți în peluze. E nevoie, în continuare, de susținere pentru cauzele patriotice și naționale”, spunea George Simion.
George Simion vrea să schimbe legea lui Dragomir
Președintele AUR a avut multe dispute cu forțele de ordine și în campania pentru alegerile parlamentare. Problemele dintre cele două tabere sunt unele vechi, după cum povestește George Simion. Una dintre promisiunile făcute este aceea de a schimba Legea 4, cea prin care Dumitru Dragomir a înăsprit măsurile de siguranță pe stadioane, scrie aceeași sursă.
Tot membrii „Uniți sub tricolor” au dus și la disputarea cu porțile închise a meciului dintre România și Norvegia, din 2019. UEFA a considerat atunci că au existat scandări xenofobe la disputa precedentă, contra Spaniei. După meciul cu Suedia din 2019 au apărut și acuzații de rasism, dar UEFA le-a respins. În schimb, FRF a fost amendată cu 40.500 de euro pentru că ultrașii au folosit materiale pirotehnice, au aruncat cu obiecte în teren și au afișat bannere interzise.
Claudiu Târziu este jurnalist și scriitor
Claudiu Târziu (47 de ani) este un jurnalist și scriitor român, co-președinte al partidului Alianța pentru Unirea Românilor, candidat pentru funcția de primar general al Bucureștiului la Alegeri locale în București, 2020.
Ultimele rezultate. Prima vedetă politică de forță care își anunță abandonul. Ponta se retrage în familie
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook