Simona Ionescu / Redactor Șef

Începe competiția de proiecte metaFuture. Eveniment Science Fiction de neratat, la Teatrul Național din Timișoara

Începe competiția de proiecte metaFuture. Eveniment Science Fiction de neratat, la Teatrul Național din Timișoara
Teatrul Național din Timișoara își propune să dezvolte arta teatrului atât în termenii prezentului, cât mai ales în cei ai viitorului. Primul pas pe care îl face Teatrul Național în această direcție este lansarea unui concurs de proiecte dedicat regizorilor.

Astfel, Teatrul Național din Timișoara lansează concursul de proiecte metaFuture. În urma concursului, vor fi selectate proiecte care vor fi montate la Teatrul Național.

Regizorii sunt invitați să transmită propuneri pentru un spectacol bazat pe un text sau adaptare după un text din literatura Science fiction sau pe un text transpus într-o viziune  futuristă din punct de vedere tematic sau vizual. Propunerea va conține descrierea spectacolului, viziunea asupra montării, precum și echipa de creație.

Proiectul / proiectele câștigătoare vor fi montate la Teatrul Național din Timișoara, urmând să intre în repertoriul său curent. Regizorii vor lucra cu actorii Teatrului Național, în spațiile și cu echipa tehnică a Teatrului Național.

Proiectul metaFuture face parte din programul Reflector TNTm, cuprins în noul proiect de management aprobat pentru Teatrul Național din Timișoara.

Proiectele vor fi transmise pe adresa de mail tntm.office@tntimisoara.com. Data limită pentru transmiterea proiectelor este duminică, 10.04.2022.

Proiectul CLOUD – BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Recent, Teatrul Național din Timișoara a deschis pe site-ul său platforma online CLOUD – BIBLIOTECA VIRTUALĂ, dedicată dramaturgiei contemporane românești și noilor traduceri din literatura dramatică a lumii.

CLOUD – BIBLIOTECA VIRTUALĂ face parte din programul Virtual, inclus în proiectul de management aprobat pentru Teatrul Național din Timișoara, pentru perioada 2022 – 2026 și, totodată, este parte din proiectul Vocile orașului – Open the words, în perspectiva Capitalei Europene a Culturii și reprezintă o formulă alternativă de promovare a dramaturgiei românești și de accesare a dramaturgiei universale în traduceri.

Teatrul Național din Timișoara vine în întâmpinarea utilizatorilor platformei, prefațând piesele cu un sinopsis și, totodată menționând pe fiecare text inclus în  CLOUD – BIBLIOTECA VIRTUALĂ datele de contact ale autorului sau traducătorului, dat fiind că pentru utilizarea textelor în vederea montării, publicării etc., este necesară obținerea drepturilor din partea autorului. Lectura textelor este gratuită.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre