Incident mortal la Casa Presei Libere. A căzut de la etaj

Incident mortal la Casa Presei Libere. A căzut de la etaj
Poliția și ambulanța au ajuns, joi dimineață, de urgență, la Casa Presei Libere, unde a avut loc un incident  soldat cu moartea uni persoane.

O femeie a căzut, joi, de pe Casa Presei Libere din Bucureşti. La locului incidentului au sosit echipaje de prim-ajutor și oameni ai legii. Medicii nu au mai putut să ajute victima, ei doar constatând decesul femeii. În cauză a fost deschisă o anchetă, pentru a stabili dacă femeia a fost victima unui accident, ori dacă aceasta a decis singură să își curme viața, aruncându-se în gol.

„Astăzi, în jurul orei 6:30, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 2 Poliţie a fost sesizată prin apel 112 despre faptul că o femeie s-ar fi precipitat de la etajul unei clădiri situată în Sectorul 1”, transmite, joi, Biroul de presă al DGPMB.

„La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul secţiei, precum şi echipaje de prim-ajutor, acestea din urmă constatând decesul persoanei. În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Biroul Morţi Suspecte şi Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei. Trupul neînsufleţit a fost transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei”, mai arată sursa citată.

Din informațiile PRO TV, ar fi vorba despre o femeie angajată a ANSVSA. Aceasta s-a aruncat de la etaj, din Casa Scânteii.

Cea mai înaltă clădire din București, până acum 15 ani

Casa Scânteii (cunoscută inițial drept Casa Scînteii – numele se scrie cu „î”, după modelul ortografic de inspirație sovietică, adoptat în 1953), în prezent denumită Casa Presei Libere, este  situată în nordul orașului București, la intrarea în cartierul Băneasa. Numele construcției provine din denumirea ziarului Scînteia, principalul instrument de propagandă scrisă al Partidului Comunist Român.

Între anii 1956–2007, clădirea a deținut recordul de cea mai înaltă structură din capitala României și, implicit, din țară. Clădirea a fost concepută inițial sub denumirea de Complexul Casa Scânteii, fiind ridicată în 5 ani (1952–1957). Construcția era destinată publicării presei de stat și în special a ziarului Scînteia, „organ” al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român care a devenit, ulterior, Partidul Comunist Român. Antena de pe această clădire a susținut pentru o vreme, începând din 1956, emițătorul Televiziunii Române.

Sursa foto: Flikr.com

Parteneri