Simona Ionescu / Redactor Șef

Incredibil ce au ajuns să facă Vulpița și Viorel ca să rămână în atenția fanilor

Incredibil ce au ajuns să facă Vulpița și Viorel ca să rămână în atenția fanilor
Nu mai apar la televizor, dar au învățat cum să își țină fanii aproape. Ultima găselniță a Vulpiței și a lui Viorel e să își pună coarne în public. Bărbatul pare topit după nevasta lui.

Chiar dacă au dispărut de pe micile ecrane, Vulpița și Viorel își fac tot mai des apariția în spațiul public prin intermediul rețelelor sociale. Viorel e cel care s-a gândit la cei peste 80.000 de fani și a distribuit, cu inimioarele de rigoare, o fotografie în care Veronica lui îi pune coarne. Ambii sunt numai zâmbet. Cei doi stau pe o bancă într-un parc din Bârlad și se bucură de soarele de afară. Imediat, Vulpița a preluat imaginea și a împărtășit-o cu sutele de mii de urmăritori pe care îi are.

Dragoste mare, după infidelitate

Veronica și Viorel Stegaru au plecat, de mai bine de o lună, din București. Ei nu mai apar la „Acces direct”, dar  sunt foarte atenți să își țină publicul aproape. Cei doi soți s-au întors acasă, în localitatea Blăgești, unde locuiesc alături de familia lui Viorel și au grijă de fetița lor.

Veronica și Viorel Stegaru au venit, în ianuarie 2020, la „Acces Direct” să acuze că femeia fusese abuzată de câțiva băieți din sat. Adevărul a ieșit la iveală, mai târziu, și a dovedit contrariul. Vulpița a fost cea infidelă, care avusese relații intime cu diverși domni și i-a pus coarne lui Viorel, de mai multe ori.

După experiența din capitală, se pare că Vulpița și Viorel au devenit acum oameni gospodari. De când au părăsit platourile de filmare, cei doi s-au pus pe treabă și intenționează să își facă o gospodărie adevărate. Când nu muncește prin gospodărie, Vulpița filmează vloguri. Ea are aproape 30.000 de urmăritori pe canalul YouTube.  În unul dintre cele mai recente vloguri ale sale, Vulpița le-a arătat tuturor cât de gospodină este, iar mâine lansează altul în care apare și fetița cuplului.

Vulpița e vlogeriță și își laudă livada

Vulpița și-a prezentat livada, pe care singură a cultivat-o și a anunțat că nu se va opri aici. „Să vă arăt și eu livada mea, am de toate, mere… Tot ce vreți, veniți la livada Vulpiței. Nu pot să intru acum, că e încuiat. Am pus și gard electric, domnilor. Dacă veniți noaptea, ați încurcat-o cu mine. Vă poftesc la cireșe, la mere, la nuci, tot ce vreți voi. Hai, vă pup și vă aștept”, a spus Vulpița, în vlogul ei.

După opt luni în care au trecut prin tot felul de peripeții care dintre care mai amuzante sau jenante, în funcție de felul în care le vedeau telespectatorii, Vulpița și Viorel s-au întors acasă, la Blăgești. Serialul ai căror protagoniști au fost pentru aproape un an s-a încheiat, iar cei doi au rămas doar cu faima pe care au căpătat-o datorită emisiunii.

Sursa foto: Instagram

Dan Bittman a pățit-o! Tânăra „iubirică” l-a dat de gol

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre