Simona Ionescu / Redactor Șef

Informația zilei. Ce se va întâmplă cu polițele RCA

Informația zilei. Ce se va întâmplă cu polițele RCA
Veste bună pentru șoferi. În contextul în care toate produsele se scumpesc de la o zi la alta, iar de anul trecut prețul tarifelor RCA aproape s-a dublat, acum se ia în calcul o intervenție asupra lor.

Autoritatea de Supraveghere Financiară ia în calcul o plafonare a tarifelor RCA. Anunțul a fost făcut într-o intervenție live la România TV, de către purtătorul de cuvânt al ASF, Daniel Apostol. Precizarea vine în urma scandalului din ultimele zile privind noi creșteri de tarife, de până la 40%, a polițelor RCA.

Întrebat anterior dacă instituția ia în calcul o plafonare a tarifelor la RCA, Apostol declarase că este una dintre posibilități. „În vederea protecției consumatorilor, ASF ia în calcul plafonarea tarifelor RCA. Luăm în calcul toate posibilitățile și aspectele”, a declarat Daniel Apostol.

ASF a luat o decizie în privința polițelor RCA

Acum, Daniel Apostol a confirmat şi a explicat ce urmează. „Polițele majorității, a 90% dintre automobilele asigurate RCA, au înregistrat creșteri în medie de 16%. Raportăm ultimele tarife de referință publicate la cele anterioare. Acestea sunt tarifele de referință, nu prețurile din piață. Un auditor extern este cel care analizează piața și face calculele pentru aceste date de referință.

Deci vă confirm, pentru a proteja consumatorii de eventuale evoluții în creștere a tarifelor, ASF ia în considerare plafonarea acestor tarife. Analizăm toate aspectele necesare pentru a veni cu această propunere”, a declarat purtătorul de cuvânt al ASF.

Asigurare mai scumpă cu 40%

Conform celor mai recente tarife de referință date publicității de ASF, polițele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) ar urma să fie chiar cu peste 40% mai scumpe, pe cel mai riscat segment al pieței.

Amintim că după publicarea tarifelor de referință, ASF a cerut firmelor de asigurări să nu facă speculații și să nu impună tarife exagerate la RCA.

„Este drept ca oamenii să fie îngrijorați cu privire la creșterea tarifelor RCA. Autoritatea de Supraveghere Financiară atrage atenția tuturor companiilor de asigurări să nu speculeze piața, să nu impună tarife exagerate la RCA”, a trannsmis ASF.

Sursa foto: BZI Brașov

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre