Vestea că Ioan Gyuri Pascu a murit a întristat o țară întreagă. Abia așteptau românii să vadă ce trăsnăi mai cântă sau să ”facă pe prostul” cu grupul ”Divertis. ”Me scuzați de ce prostii tot spun”, zicea artistul. A plecat dintre noi prea tânăr, la jumătatea vieții. Pe 31 august, ar fi împlinit 60 de ani.
Ioan Gyuri Pascu a învățat singur să cânte la chitară
Ioan Gyuri Pascu a fost unic. Muzician și actor de geniu, membru al grupului ”Divertis”. Dar nu i-a fost ușor să ajungă aici. A început să studieze pianul de la 9 ani, iar la chitară a învățat să cânte fără profesor. Nu se va despărți e chitară niciodată.
Prima dată a urcat pe scena școlii, cu o voce de soprană. La 14 ani, i s-a schimbat vocea, dar își folosea vocea de cap, spre amuzamentul tuturor. A cântat rock, blues, reggae, pe la nunți și evenimente. A dat examen la Teatrul din Târgu Mureș, dar a picat și a fost nevoit să lucreze ca strungar.
Abia la 23 de ani (1984), a intrat la Litere, la Cluj, unde a studiat limba română și spaniolă. La absolvire a fost repartizat tocmai în cealaltă parte a țării, la o școală primară din localitatea Ulmu, județul Călărași. ”Îmi spuneau nebunul cu barbă de la Ulmu! Am plecat în noiembrie 1989 de acolo pentru că vroiam să-mi văd de treaba asta a mea pe care o ştiam din copilărie, că o să fiu artist”, povestea Gyuri Pascu.
Cunoscut în toată țara cu ”Divertis”
Ioan Gyuri Pascu a fost membru al grupului de umor ”Divertis”. Umpleau sălile de spectacol. Românii l-au iubit mult, au râs la cântecele și glumele sale. Prima reprezentaţie cu Divertis a avut loc în 1987, la staţiunea Izvorul Mureşului din judeţul Harghita.
A părăsit grupul „Divertis” în anul 2007, după 20 de ani de activitate. Motivul ar fi fost că actorului nu îi plăceau glumele cu tentă politică ale lui Toni Grecu, liderul îndrăgitului grup umoristic. Plecarea lui Gyuri a șocat pe toată lumea.
După ce a plecat din grup, Ioan Gyuri Pascu a explicat la acea vreme că nu mai putea face faţă ritmului susţinut de trupă. A continuat să dubleze voci pentru serialul satiric „Animat Planet” și să dea concerte în toată țara.
Ultimii 5 ani din viața lui Ioan Gyuri Pascu
Inima lui mare și veselă s-a oprit în urma unui infract, pe 26 septembrie 2016, la doar 55 d ani. Mai avusese probleme mari de sănătate, în decembrie 2010, când a suferit un atac cerebral vascular. În această perioadă de schimbări în viața lui, a mai venit o lovitură.
Ioan Gyuri Pascu şi Dana au semnat actele de divorţ la Judecătoria sectorului 3, în 2010, după 17 ani de mariaj. Gyuri Pascu şi scriitoarea Daniela Marin s-au căsătorit în 1993. Şi-au deschis împreună prima casă de discuri independenţă din ţară, “Import Service Tempo”, iar din banii câştigaţi şi-au ridicat o vilă cochetă. După separare, artistul s-a mutat cu chirie, lăsând vila pe mâinile fiicei şi ale fostei sale soţii.
”Am greşit mult, aş schimba chestia asta cu posesivitatea. O controlam fără să-mi dau seama cu telefoane. Trebuia să am o comunicare mai deschisă când erau momentele de criză”, declara actorul imediat după divorț.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook