Căsătoria cu Ilie Năstase nu i-a adus nimic bun Ioanei. De data asta, părea că ruptura va fi definitivă fiindcă acuzațiile de agresiune sexuală pe care le-a suportat în fața lui păreau serioase. Totuși, Ioana a găsit o soluție.
Ioana și Ilie Năstase, într-o nouă telenovelă. Agresoarea Ioanei scapă de Poliție: „Are grijă Dumnezeu de tot”
După episodul de la restaurant, când o femeie a agresat-o sexual pe Ioana Năstase, bruneta a avut prima întâlnire cu soțul care s-a reîntors din Franța. Cei doi s-au intersectat pur și simplu la un centru comercial, unde Ioana, după cum susține, a ajuns pentru a scoate niște bani de la bancomat.
„Am simțit o moliciune a corpului, o teamă, nu știu cum să explic”
„Am venit la mall să scot niște bani, nu mai aveam, nu am ieșit de 3 zile. M-am intersectat cu Ilie, a venit la mașină, l-am rugat să nu se apropie. Trebuie să recunosc că am simțit o moliciune a corpului, o teamă, nu știu cum să explic. Mă așteptam ca în seara respectivă să îmi ia apărarea și să facă ceva, măcar să se ridice de la masă, i-am spus de câteva ori să plecăm.
El insista să mai stăm 5 minute, de la 5 s-au făcut 20 și tot așa. Tragedia a fost prelungită pentru mine. (…) Când am coborât din mașină, am văzut că vine spre mine. Mi-am lăsat capul jos pentru a nu îl privi, ca să nu îl văd, măcar o perioadă, cât să pot să îmi revin.”, a mărturisit Ioana pentru Impact.
Ioana nu vrea să spună cine a hărțuit-o sexual și nici nu o dă pe mâna Poliției
Chiar dacă știe cine este femeia care i-a dat viața peste cap, Ioana nu vrea să îi facă rău și e convinsă că Dumnezeu le va rezolva pe toate, așa cum știe mai bine.
„Sunt sigură că a ajuns și la urechile ei. Eu sper să îi pară rău de ce a făcut, nu am vrut să divulg nume, are o fetiță, știu ce înseamnă să ai copil. Răul îl faci repede, dacă vrei să faci acest lucru. Eu am învățat în viață că nu trebuie să îi plătești omului cu aceeași monedă. Are grijă Dumnezeu de tot”, a mai spus Ioana.
Ruptura e definitivă sau nu?
Pe de altă parte, Ioana e greu să repare ceva între ea și fostul sportiv și este extrem de dezamăgită de comportamentul acestuia. De asemenea, ea a tras un semnal de alarmă și le-a spus tuturor femeilor să ia atitudine atunci când cineva se apropie de masa lor și să nu accepte dialogul cu acestea.
„Nu știu să răspund în acest moment, dar dacă ar fi să dau un răspuns acum, acesta ar fi nu. (…) Probabil că el e obișnuit, așa ceva i s-a părut normal. Așa am perceput eu singura discuție pe care am avut-o după. Dacă ți se pare așa ceva normal ca om, ce să mai zic.”, a afirmat vedeta.
„Fără psihologi”, va apela la rugăciuni
Chiar dacă trece prin momente cumplite, Ioana Năstase nu vrea să audă de psihologi. Ea s-a refugiat din nou în rugăciune și a luat acest episod ca o lecție de viață. „Trăim într-o lume în care eu nu mi-am imaginat că poate exista așa ceva. Pe mine m-a ajutat și Dumnezeu, eu sunt credincioasă.
În aceste zile m-am rugat foarte mult. Este o lecție de viață, sper să scap și de asta. (…) Fără psihologi. Cred că cel mai bun psiholog ești tu pentru tine, așa consider eu. Eu cred că pot lupta. Ce îmi spune psihologul îmi spun și eu. Știu cam ce am de făcut. Știu că este o perioadă dificilă pe care trebuie să o depășesc.
Mă trezesc de 3 ori noaptea, stau la geam, spun rugăciuni. Dar știu că o să trec, cu siguranță o să trec peste ce s-a întâmplat. Timpul le rezolvă pe toate, dar trebuie să nu se intre în panică.”, a mai spus soția lui Ilie Năstase.
Sursă foto: facebook
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook