Ion Ghițulescu, o voce de aur la radio. Comentatorul de la „Fotbal minut cu minut” a murit

Ion Ghițulescu, o voce de aur la radio. Comentatorul de la „Fotbal minut cu minut” a murit
O veste tristă a venit joi seară: comentatorul sportiv Ion Ghițulescu a murit. A transmis în direct de 1.750 evenimente de sportive, dar și momentul ajungerii primului om pe Lună. A fost ”părintele” emisiunii ”Fotbal minunt cu minut”.

Încă un mare jurnalist a plecat dintre noi. Ion Ghițulescu, o voce de aur de la Radio România Actualități a încetat de viață joi, 24 iunie, la 90 de ani. A devenit ziarist fiindcă Partidul Comunist i-a băgat tatăl în pușcărie și astfel i-a refuzat fiului accesul la Facultatea de Chimie. Odihnă veșnică!

Ion Ghițulescu, o voce de aur la radio

Ion Ghițulescu ne-a părăsit, la 90 de ani. Comentatorul sportiv este o legendă a radioului public. În calitate de comentator sportiv, a efectuat 1750 de transmisii în direct de la diverse evenimente sportive, dintre care peste 130 au fost transmisiuni ale echipei naţionale de fotbal.

În 1969 crainicul Radiodifuziunii a fost cel care, alături de Catinca Ralea şi de eminentul profesor universitar de fizică, Ion Pascaru, a transmis în direct aselenizarea şi cele mai importante momente ale misiunii Apollo 11.

„Astăzi, ne despărțim de cel care a inițiat și moderat emisiunea radiofonică Fotbal, minut cu minut, Ion Ghitulescu”, a anuntat Radio Resita.

În tinerețe a practicat baschet și rugby

Jurnalistul Ion Ghitulescu a practicat baschet și rugby, în tinerețe. Comentatorul celebru de la ”Fotbal minut cu minut” a crescut în Obor, aproape de stadionul unui club legendar. A jucat fotbal pe stradă cu Ozon și a devenit ziarist fiindcă Partidul Comunist i-a închis tatăl în pușcărie și astfel i-a refuzat fiului accesul la Facultatea de Chimie.

„Teoharie Coca-Cosma a hotărît ca emisiunea să se numească, în fiecare weekend, «Fotbal minut cu minut». Mi-e clar că fără radio aș fi fost un ilustru necunoscut. Iar voi n-ați mai fi venit niciodată să-mi ascultați poveștile”, a povestit Ion Ghițulescu.

Dintre emisiunile realizate şi prezentate de Ion Ghiţulescu pot fi amintite: Radioprogramul dimineţii de la 6-8 (1967-1990), Matinalul (începând cu anul 1990), Sport şi muzică, Fotbal minut cu minut.

Între anii 1965-1989 a fost vicepreşedinte al Asociaţiei Presei Sportive din România, iar după Revoluţie, între 1990 şi 1996, este numit director al Direcţiei Programe a SRR şi membru în Consiliul de Administraţie. În anul 1996 s-a pensionat pentru limită de vârstă, dar a continuat să lucreze în radio. În perioada 1996-2005, a fost consilier la preşedintelui-director general al Radioului.

În septembrie 2002 a realizat ultima transmisiune sportivă în direct, de la meciul de fotbal Gloria Bistriţa – FCM Braşov.

Cel mai mare sportiv pe care l-a comentat Ion Ghiţulescu a fost Iolanda Balaş, pentru că i-a dat ocazia să transmită nu mai puţin de 13 recorduri mondiale. Fotbaliştii săi favoriţi erau Dobrin şi Hagi.

La 24 octombrie 2003, la Palatul Cotroceni, Preşedintele României, Ion Iliescu, i-a conferit lui Ion Ghiţulescu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

Ion Ghițulescu a efectuat 1750 de transmisii în direct de la diverse evenimente sportive

Maestrul Ion Ghițulescu, o viață în presă

În iunie 2013, scriitorul Corneliu Filip şi-a lansat volumul “Ion Ghiţulescu, omul de la microfonul radio”, o biografie a jurnalistului sportiv, prezentată sub formă de interviu.

Este considerat unul din cei trei corifei ai presei sportive de la noi din ţară, din postura de om de radio, alături de Ioan Chirilă (presă scrisă) şi Cristian Ţopescu (TV).

În semn de preţuire pentru activitatea sa în radio, în martie 2016, Radio România Actualități a iniţiat proiectul Bursa de Jurnalism Sportiv „Ion Ghițulescu”, prin care a încercat să atragă tinerii studenți spre activitatea jurnalistică, oferindu-le șansa de a lucra pe latura sportivă a acestui domeniu.

În anul 1951 este reporter la Radiodifuzunea Română, secţia sport, Din 1960, până în 1989, este şeful Secţiei Sport şi Informaţii din cadrul aceleiaşi instituţii. În calitate de comentator sportiv, a efectuat 1750 transmisii în direct de la diverse evenimente sportive, peste 1.000 de ore.

A transmis de la Jocurile Olimpice din1960, 1964, 1972, 1980, 1984, 1992, 1996, de la Campionatele Mondiale de fotbal din 1966, 1990, 1994.

În anul 1960, este iniţiatorul unei emisiuni sportive, Cu microfonul printre sportivi, printre primele emisiuni din România, înregistrate pe banda magnetică. Sursa: gsp-special


A murit jurnalistul Alin Bogdan. A făcut infarct la 43 de ani

Jana Gheorghiu – povestea de viață a unui jurnalist cu voce inconfundabilă