Cea mai adâncă groapă naturală din lume. I se spune „Fântâna cerului” și are o poveste uimitoare

Natura a sculptat această groapă naturală cu o precizie „pe care nici o tehnologie umană nu o poată egala”. Xiaozhai Tiankeng, cea mai mare groapă naturală din lume, cunoscută drept „Fântâna Cerului” are dimensiuni greu de cuprins cu privirea.
Groapa, care a fost descoperită de specialiști în anul 1994, are o adâncime de aproximativ 662 de metri, o lățime de 537 de metri și o lungime de peste 600 de metri. Este atât de vastă încât în interiorul ei s-a format un ecosistem propriu, cu păduri dese, cascade și chiar un râu subteran care o străbate la bază.
Specialiștii susțin că volumul său, estimat la 119,349 milioane de metri cubi, echivalează cu un „zgârie-nori inversat”. Xiaozhai Tiankeng s-a format prin prăbușirea unei peșteri uriașe, modelată de apă de-a lungul a milioane de ani. Dolina s-a format deasupra Peșterii Difeng, printr-un proces geologic îndelungat, care a durat aproximativ 128.000 de ani.
În această lume ascunsă în interiorul Pământului peisajul se transformă. Se întâlnesc arbori înalți, ferigi uriașe, ceață groasă, iar sunetul constant al apei creează o atmosferă de poveste. Cercetătorii au descoperit specii rare de plante și animale, multe dintre ele fiind întâlnite doar în acest loc.
E vorba de un ecosistem propriu, cu 1285 de plante cunoscute, inclusiv Ginkgo Biloba, o specie rară considerată o „fosilă vie”. În cea mai mare groapă naturală din lume specialiștii spun că trăiește și leopardul înnorat, o specie rară de animale.
Se estimează că mai există în sălbăticie sub 10.000 de exemplare. Întrucât accesul este foarte greu de parcurs, Tiankeng nu este o destinație turistică obișnuită, ci o provocare pentru speologi și iubitorii de natură extremă. Cine se încumetă să coboare în cea mai mare groapă naturală din lume trebuie să aibă echipament specializat pentru că drumul durează ore întregi.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook