Simona Ionescu / Redactor Șef

Fântâna „Aghiasma Maicii Domnului Stareța”, o minune din vremea piraților. Apa e simbol al binecuvântării divine

Fântâna „Aghiasma Maicii Domnului Stareța”, o minune din vremea piraților. Apa e simbol al binecuvântării divine
Fântâna Aghiasma Maicii Domnului „Stareța” de la Mănăstirea Pantocrator, situată pe Sfântul Munte Athos, este unul dintre locurile sfinte care atrag pelerini din întreaga lume ortodoxă datorită istoriei sale fascinante și minunilor săvârșite.

Situată în partea de miazăzi a mănăstirii Pantocrater, la marginea grădinii, fântâna Maicii Domnului Gherontissa (care înseamnă „Stareța”) este legată de icoana Maicii Domnului „Stareța” (Gherontissa), considerată cel mai de preț odor al așezământului monastic.

Apa fântânii, care se spune că a izvorât cu secole în urmă pe muntele Athos, printr-o minune, continuă să fie o mărturie vie a intervenției divine, oferind credincioșilor atât alinare sufletului, cât și vindecare trupului.

Minunile de la fântâna Aghiasma Maicii Domnului

Povestea fântânii Aghiasma Maicii Domnului „Stareța” de la mănăstirea Pantocrator. Apa a izvorât printr-o minune
Fântâna Agheasma Maicii Domnului de la mănăstirea Pantocrator

Icoana Maicii Domnului „Stareța” este un dar oferit mănăstirii de împăratul bizantin Alexie I Comnen, care a fondat inițial o mică așezare monahală dedicată Fecioarei Maria.

Într-una dintre incursiunile piraților saracini, mănăstirea a fost jefuită, iar icoana „Stareța” a fost furată. Unul dintre atacatori, dorind să profite de valoarea materială a ferecăturii de argint care acoperea sfântul odor, a încercat să o profaneze, folosind lemnul acesteia pentru a-și aprinde pipa.

Ca pedeapsă divină, legenda spune că acesta și-a pierdut vederea pe loc. Înspăimântați, ceilalți pirați au aruncat icoana într-o fântână din apropierea mănăstirii, sperând să scape de blestem.

Apa miraculoasă din fântână

După aproape 80 de ani, bărbatul care a comis sacrilegiul, aflat pe patul de moarte și chinuit de remușcări, a cerut rudelor să repare greșeala sa. Le-a poruncit să meargă la mănăstirea Pantocrator și să caute icoana în fântână. Când rudele au ajuns, au descoperit icoana stând dreaptă în apă, „ca un om viu”, fără să fie deteriorată.

Însă cel mai uluitor detaliu a fost că în fața icoanei, sub apă, ardea o candelă. Monahii au recuperat icoana cu mare cinste și au așezat-o în katholikonul mănăstirii (biserica principală a unei mănăstiri), unde se află și astăzi. Din acel moment, apa fântânii a devenit sfântă, datorită prezenței miraculoase a icoanei și candelei.

Apa dulce din fântână

Povestea fântânii Aghiasma Maicii Domnului „Stareța” de la mănăstirea Pantocrator. Apa a izvorât printr-o minune
Candela Maicii Domnului din fântână, neatinsă timp de 80 de ani

Fântâna „Aghiasma Maicii Domnului Stareța” este adăpostită sub un proschinitar (un mic paraclis), care protejează izvorul și servește ca loc de închinare. Un aspect remarcabil al aghiasmei fântânii este că, deși se află la doar câțiva metri de mare, apa sa nu este sărată, ci dulce și potabilă. Această particularitate este atribuită intervenției divine și sporește aura de sfințenie a locului.

Doar bărbații au voie să ajungă la fântâna Aghiasma „Stareța”

Fântâna este renumită pentru numeroasele minuni raportate de-a lungul timpului, multe dintre ele legate de icoana Maicii Domnului Gherontissa – Stareța. Dar accesul este posibil doar pentru bărbați, conform regulilor Sfântului Munte Athos, care interzic intrarea femeilor.

Pelerinii care ajung la mănăstirea Pantocrator pot vizita fântâna după ce obțin permisul special, necesar pentru a intra în Muntele Athos. Drumul până la mănăstire se face pe jos sau cu catâri, urmând potecile tradiționale.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri