Cheia conservării Pergamentului Templului, unul dintre celebrele manuscrise de la Marea Moartă
Nimeni nu a putut descifra până în acest moment cine a scris cu adevărat celebrele manuscrise de la Marea Moartă. Dar grație tehnologiei de ultimă generație, specialiștii sunt din ce în ce mai aproape să înțeleagă o parte din contextul acestor texte enigmatice. Cum a fost conservat unul dintre papirusuri, denumit Pergamentul Templului.
Printr-o serie de procese minuțioase, inclusiv digitizarea, citirea automată și analiza statistică, cercetătorii de la Institutul Qumran al Universității din Groningen au găsit care ar putea să fie cheia conservării unui pergament de 7,6 metri, cunoscut ca și Pergamentul Templului, care face parte din celebrele manuscrise descoperite la Marea Moartă.

Cercetătorii afirmă că acesta a fost creat folosindu-se tehnici diferite față de celelalte. Au fost găsite urme de soluție minerală sărată, un amestec de sulf, sodiu, calciu și alte elemente, dar nimeni nu știe de unde ar proveni aceste componente.
Și asta pentru că nu se găsesc în mod natural în solul peșterilor sau în Marea Moartă. Cum această tehnică nu se folosea în locul unde a fost descoperit documentul, specialiștii cred că ar fi posibil să fi fost „exportat” din altă parte a regiunii. Pe de altă parte, oamenii de știință susțin că stratul sărat ar fi putut să contribuie și la deteriorarea scrierii antice.
Potrivit informațiilor oferite de Muzeul Manuscriselor de la Marea Moartă din Israel, au fost descoperite în jur de 230 de fragmente de relatări, cele mai vechi fiind datate din secolul al III î.Hr. Se crede că în urmă cu mai bine de 2000 de ani, scribii, din dorința de a proteja papirusurile, le-ar fi ascuns în peșteri, la nord de Marea Moartă.
Aceștia erau convinși că informațiile din documente erau transmise de Divinitate, de aceea sunt considerate sacre. Cât privește limba în care au fost scrise, ebraica este cel mai des utilizată, dar în 15% din papirusuri s-a folosit limba aramaică și puțină greacă.
Conservarea pergamentului necesită abilități și tehnici speciale. Conservarea pergamentului de la Marea Moartă a fost realizată prin procese minuțioase de digitizare și analiză statistică avansată. Cercetătorii au demonstrat că conservarea pergamentului reprezintă cheia înțelegerii textelor enigmatice. Aceste manuscrise vechi de mii de ani sunt acum protejate prin cele mai moderne metode de preservare și studiu digital, asigurând accesul cercetătorilor și istoricilor în următoarele secole.
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook