Simona Ionescu / Redactor Șef

Cum a ajutat un videoclip muzical din 1993 la găsirea a 21 de copii dispăruți. O poveste fantastică

Cum a ajutat un videoclip muzical din 1993 la găsirea a 21 de copii dispăruți. O poveste fantastică
Cu mult înainte de social media, notificările pe telefon și sistemul Amber Alert, mecanismul de urgență prin care autoritățile anunță public dispariția unui copil pentru a mobiliza populația să ajute la găsirea lui, un simplu videoclip muzical a devenit, fără intenție, un instrument real în reunirea unor copii dispăruți cu familiile lor.

,,Runaway Train”, hitul din 1993 al trupei Soul Asylum, nu a fost doar un succes comercial și apreciat de critici; videoclipul piesei a contribuit la găsirea a 21 dintre copiii dispăruți prezentați în imagini. Pentru mulți, videoclipul rămâne unul dintre cele mai puternice exemple în care muzica a reușit să aibă un impact umanitar real.

Titlul ,,Runaway Train” funcționează pe două planuri. La propriu, expresia desemnează un tren scăpat de sub control, fără frâne, care merge într-o direcție greșită și nu mai poate fi oprit, o metaforă a prăbușirii emoționale și a unei vieți deraiate. În același timp, cuvântul ,,runaway” face trimitere inevitabil la copiii fugari care apar în videoclip, creând o legătură între mesajul piesei și realitatea dură a disparițiilor. Tocmai această ambiguitate face titlul atât de puternic: nu este „trenul fugarilor” în sens literal, ci imaginea unei pierderi totale de control, care reflectă perfect atât starea interioară descrisă de versuri, cât și destinele copiilor care aveau nevoie să fie găsiți, fiind rătăciți într-un tren deraiat, fără frâne.

Un cântec născut din lupta interioară

Soul Asylum s-a format în Minneapolis la începutul anilor ’80, iar după ani în care au fost cunoscuți mai ales pe scena locală, trupa a intrat în mainstream, adică în cultura muzicală dominantă, accesibilă publicului larg, nu doar fanilor alternativi, odată cu albumul Grave Dancers Union, care avea să le aducă recunoaștere internațională.

Al treilea single al albumului, “Runaway Train”, lansat în 1993, avea tema rătăcirii emoționale și a sentimentului de pierdere, metafora perfectă pentru milioane de oameni care au rezonat cu el.

Piesa a câștigat Premiul Grammy pentru Cel Mai Bun Cântec Rock în 1994 și a primit multiple discuri de platină, dar videoclipul, regizat de Tony Kaye, cel care avea să regizeze mai târziu American History X, a rămas în istorie pentru motive cu totul neobișnuite.

Un videoclip cum nu mai fusese văzut

În loc de un videoclip obișnuit, ,,Runaway Train” combina imagini dramatizate cu fotografii reale ale unor copii dispăruți, însoțite de numele lor. Centrul Național pentru Copii Dispăruți și Exploatați a contribuit cu listele de copii, iar echipa a realizat versiuni diferite ale videoclipului pentru SUA, Marea Britanie și alte regiuni, fiecare cu cazuri locale.

Coperta albumului ,,Grave dancers Union” pe care se regăsește piesa ,,Runaway Train”

În anumite versiuni, solistul Dave Pirner apărea la final cu un apel direct către telespectatori:

„Dacă ai văzut unul dintre acești copii, sau ești unul dintre ei, te rog sună la acest număr.”

Nu era doar un mesaj artistic, ci era un apel real la ajutor, difuzat de milioane de ori pe MTV și VH1.

10 din cei 25 de copii menționați în videoclipul piesei ,,Runaway Train”

Impactul real

Potrivit declarațiilor lui Tony Kaye și membrilor trupei, videoclipul a dus direct la găsirea a 21 dintre cei 36 de copii prezentați inițial, mulți fiind reuniți cu familiile lor.

Prima găsită a fost Elizabeth Wiles, o adolescentă fugită de acasă cu un bărbat mai în vârstă. Ea s-a văzut în videoclip la televizor, a recunoscut fotografia și și-a sunat mama, o dovadă imediată a impactului videoclipului.

Trupa Soul Asylum

De fiecare dată când un copil era găsit, videoclipul era montat din nou pentru a include alt copil dispărut, menținând astfel proiectul activ și relevant.

Rezultate amestecate

Deși majoritatea cazurilor au avut un final fericit, nu toate poveștile au avut un deznodământ bun. Câțiva copii prezentați au fost ulterior găsiți decedați, iar o fată a declarat trupei în 2006 că videoclipul a ajutat-o să fie găsită, dar a fost trimisă înapoi într-un mediu familial abuziv, o realitate dură a situațiilor de fugă de acasă.

Chiar și așa, Runaway Train este considerat în continuare un exemplu rar în care muzica populară și mass-media au reușit să producă o schimbare reală și măsurabilă, ceva greu de imaginat astăzi, când atenția publicului este împărțită între zeci de platforme.

O lecție despre puterea neașteptată a mass-mediei

Videoclipul piesei ,,Runaway Train” rămâne o amintire vie a modului în care cultura pop poate depăși divertismentul și poate salva vieți. A ridicat profilul trupei Soul Asylum, dar mai ales a oferit speranță și închidere pentru familiile unor copii dispăruți.

Ecouri ale durerii și ale speranței în comentariile de pe YouTube

La aproape trei decenii de la lansare, secțiunea de comentarii a videoclipului Runaway Train rămâne un memorial viu al traumei, speranței și rezilienței. Supraviețuitori scriu despre cum „coșmarurile au dispărut în sfârșit” și despre lupta continuă de a trăi o viață normală după ce în tinerețe fugise de acasă si se confruntase cu adicții, în timp ce alți utilizatori povestesc cum piesa i-a ajutat să scape de dependență, la rândul lui sărbătorind „15 ani fără ace”. Printre sute de mii de reacții, există și mesaje de recunoștință profundă, precum cel al Corei Dunn care își amintește de sora ei, Martha Dunn, încă dispărută după 30 de ani, mulțumind trupei pentru că i-a menținut chipul în lumină. Alții continuă să publice detalii despre cazuri recente, sperând că vizibilitatea piesei va aduce un miracol tardiv, și mulți alții vorbesc despre cum această melodie i-a convins să se întoarcă acasă. Între aceste voci, un comentariu rezumă sentimentul general: „21 de copii dispăruți au fost găsiți datorită acestui videoclip, cel mai important lucru pe care l-a făcut vreodată un artist.”

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri