Simona Ionescu / Redactor Șef

Cum arătau mesajele de 8 martie de la Nicolae Ceaușescu. Printre altele, femeilor li se promitea „egalitate deplină cu bărbatul”

Cum arătau mesajele de 8 martie de la Nicolae Ceaușescu. Printre altele, femeilor li se promitea „egalitate deplină cu bărbatul”
În perioada comunistă, totul se făcea cu un fast aparent, mai ales în ceea ce îl privea pe Nicolae Ceaușescu. Pe data de 8 martie, dictatorul nu rata ocazia de a face propagandă comunistă în presă, prin care le ura doamnelor „prețuirea întregului nostru popor”.

Pe 8 martie se sărbătorește Ziua Internațională a Femeii, iar momentul marchează o creștere semnificativă în vânzările magazinelor, florăriilor, dar și în industria Horeca. De la mic la mare, bărbații se grăbesc să le serbeze pe doamnele importante din viața lor: mame, surori, iubite, soții, fiice. 

Cu zeci de ani în urmă însă, când România era condusă de Nicolae Ceaușescu, sărbătoarea era prilej de propagandă comunistă. Doamnelor li se spunea, printre altele, că sunt egale cu bărbatul, dar și că au „posibilități reale de afirmare în viața politică”. 

De 8 martie, Ceaușescu le asigura pe doamne că sunt prețuite de „întregul popor”

Mesajul transmis anual de Ceaușescu era preluat obligatoriu de presa vremii și, deși azi poate părea comic prin însăși fastul cu care este comunicat, la acea vreme făcea parte din modul în care sistemul era propagat și întreținut cu grijă. 

„De 8 martie – Femeilor, prețuirea întregului nostru popor”

Societatea noastră se mândrește cu faptul că a reușit să asigure femeii un loc demn în rândul făuritorilor de bunuri materiale și spirituale, o egalitate deplină cu bărbatul, posibilități reale de afirmare în viața politică, economică și socială, în societate și familie. 

Cum arătau mesajele de 8 martie de la Nicolae Ceaușescu. Printre altele, femeilor li se promitea „egalitate deplină cu bărbatul”
Mesaj transmis de Nicolae Ceaușescu de 8 martie și preluat de presa vremii

Aceasta demonstrează cu putere că numai în condițiile înlăturării exploatării și asupririi, ale lichidării orînduirii bazate pe clase antagoniste, în condițiile socialismului, când poporul devine cu adevărat stăpâni pe destinele sale, se poate asigura o reală egalitate în drepturile femeii, participarea ei activă la viața social-politică a țării, la conducerea societății, a țării în general”, spune mesajul transmis de Ceaușescu pentru 8 martie, într-unul dintre anii epocii comuniste. 

Minciunile din discursul lui Ceaușescu 

Mesajul transmis de către liderul comunist, deși pompos, ascundea în realitate o serie de minciuni. Se afirmă că femeile au obținut un loc demn în societate și că beneficiază de „egalitate deplină” în toate domeniile vieții sociale, economice și politice. Aceasta era o temă centrală în ideologia socialistă, care promova drepturile femeilor în mod oficial, dar care, în realitate, nu reușea întotdeauna să elimine discriminările și inegalitățile.

Cum arătau mesajele de 8 martie de la Nicolae Ceaușescu. Printre altele, femeilor li se promitea „egalitate deplină cu bărbatul”
Ceaușescu nu rata ocazia de a face propagandă comunistă, chiar și de 8 martie

De asemenea, se vorbește și despre rolul socialismului în emanciparea femeii. Ceaușescu subliniază că această egalitate a fost posibilă doar prin „înlăturarea exploatării și asupririi” și prin desființarea claselor antagoniste. Aceasta era o teză fundamentală a regimului comunist, care susținea că doar socialismul poate asigura drepturi egale pentru toți cetățenii.

Femeile nu aveau șanse reale la viața politică, așa cum se susținea 

O altă minciună propagată era participarea femeii la viața publică și conducerea țării. În teorie, regimul promova femeile în diverse funcții politice și economice, dar în practică, acestea rămâneau adesea fără prezență semnificativă în pozițiile de reală putere, fiind mai degrabă folosite pentru a demonstra „realizările” socialismului.

Nu în ultimul rând, ideea că poporul este „stăpân al destinului său” este tipică discursurilor comuniste, în care se insista asupra faptului că, sub conducerea partidului unic, oamenii își decid propriul destin, deși, în realitate, sistemul era unul profund autoritar, cu o puternică cenzură și lipsă de libertăți fundamentale.

Care era viața reală a unei femei în comunism

E bine de știut de generațiile tinere cu ce se confruntau femeile în regimul comunist, dincolo de sloganurile partidului.

În fabrici și uzine, femeile munceau în trei schimburi.

După ce ieșeau de la serviciu, chiar și după tura de noapte, femeile stătau cu orele la cozi ca să cumpere alimente. Au fost ani când au inventat tot felul de rețete pentru a prepara mâncare din produse care se găseau mai ușor în celebrele Alimetare. Așa au apărut în farfurii șnițele din parizer, ciorba cu cârnați polonezi, drobul din pateu de ficat cu mult orez și verdeață, plăcinta cu griș, grâul din colivă a fost înlocuit cu arpacaș etc.

Femeile erau anchetate dacă făceau vreun avort spontan, ca să se știe dacă nu a fost provocat. Dacă vreo femeie avea o problemă de sănătate și nu putea ține sarcina, trebuia să se prezinte la o comisie medicală, din care făcea parte obligatoriu și un procuror, ca să primească acceptul pentru chiuretaj în spital. Foarte multe femei, paciente, medici și asistente au fost arestate și condamnate în regimul lui Ceaușescu.

Mamele cu copii sub 3 ani – vârsta la care micuții erau primiți în creșe – aveau dreptul doar la două săptămâni de concediu medical într-o lună. Pentru aceasta, dădeau șpăgi medicilor pediatri, iar pentru celelalte două săptămâni ale lunii trebuiau să se descurce cu bunicii, vecinii sau oricine altcineva dispus să stea cu copilul.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri