Simona Ionescu / Redactor Șef
Imediat după Revoluția din decembrie 1989, Ion Iliescu a preluat conducerea Consiliului Frontului Salvării Naționale (FSN). De aici a pornit o carieră politică impresionantă care a modelat nu doar instituții, ci și cultura politică a țării.
Ion Iliescu: omul Revoluției și al tranziției
Iliescu s-a format ca inginer și politician în Uniunea Sovietică, o experiență care i-a influențat viziunea social-politică. Revenit în țară, a ocupat mai multe funcții în aparatul de partid comunist, însă în ultimele decenii ale regimului Ceaușescu a fost marginalizat – potrivit propriilor mărturii.
Revenirea sa în prim-plan în 1989 a fost percepută de mulți drept o continuitate mascată a comunismului, dar pentru alții a reprezentat o șansă la o tranziție pașnică, într-un moment în care țări vecine se confruntau cu haos sau războaie civile. De părerea asta e și Mircea Dinescu, unul dintre simbolurile revoluționarilor din 22 decembrie 1989.
Marea greșeală a lui Ion Iliescu, ales președinte al României în 20 mai 1990 pentru un mandat de doi ani, au fost mineriadele.
Iliescu și Silviu Brucan au cerut ajutor de la Moscova în decembrie 1989
Sunt suficiente dovezi în dosarele procurorilor care atestă că în decembrie 1989, Ceaușescu a fost eliminat printr-o lovitură de stat.
Un document descoperit în arhiva Ministerului de Afaceri Externe polonez confirmă că, la 23 decembrie 1989, Ion Iliescu și Silviu Brucan au rugat Moscova- prin intermediul ambasadei- să trimită un ajutor militar „pentru că singuri nu se pot descurca”, potrivit formulării din document. Răspunsul URSS a fost că „sunt gata să trimită orice fel de ajutor cu excepția intervenției trupelor”, se precizează în document.
Solicitarea de către Iliescu a intervenției militare rusești este confirmată de mărturiile unor personaje-cheie ale Revoluției române. Este vorba de cele ale lui Dumitru Mazilu, fost prim-vicepreședinte al Consiliului FSN, ale generalului Ion Hortopan, fost comandant al Infanteriei și Tancurilor (decedat în 2000), ale viceamiralului (în rezervă) Ștefan Dinu, care în decembrie 1989 era șef al Direcției de Informații a Armatei (DIA) și ale lui Ștefan Gușă, șef al Marelui Stat Major General în decembrie 1989, care s-a opus fățiș și vehement acestei inițiative. Conform declarațiilor lui Hortopan în fața Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din decembrie 1989, acesta a fost de față când Iliescu a dat acel telefon.
Sub conducerea lui Ion Iliescu, România a fost acceptată în NATO (2002) și a demarat negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană. În 2003, a înființat Comisia Wiesel pentru studierea Holocaustului în România, asumând public responsabilități istorice ignorate până atunci.
În contrabalans, Iliescu a fost acuzat de stagnare sau manipulare, chiar și de faptul că ar fi fost „arhitectul loviturii de stat din 1989”. În noiembrie 1996 românii nu l-au mai ales ca președinte, iar acesta a acceptat înfrângerea în alegeri de către Emil Constantinescu.
Puțini știu că Ion Iliescu era pasionat de cultură și literatură. Adesea, în discursuri, făcea trimitere la opere filosofice și citate din clasici, iar viziunea sa politică se dorea mai degrabă una a consensului și echilibrului, nu a conflictului.
Unul dintre citatele sale emblematice rămâne: „Not everything we lived under communism was bad, and not all that we now live is better” (lb. eng. Nu tot ce am trăit sub comunism a fost rău și nu tot ce trăim acum, în democrație, e mai bun!).
„Clasa politică nu este o apă și-un pământ. Sunt și jigodii, dar și oameni cu o minte curată.”
„Pentru un partid, statutul de opozant este cel mai bun purgatoriu.”
„Nu puterea corupe, ci ființa umană care se îmbată de propria putere.”
„Globalizarea nu trebuie să conducă la confruntare între civilizații.”
„Un partid este o structură umană… o unitate în diversitate.”
„Oamenii care nu sunt capabili să pună mâna pe o carte… nu sunt oameni de stat.”
„Politica înseamnă realism și arta convingerii majorității.”
„Mediul politic este un exercițiu de partajare și răbdare.”
„Nimeni n-a obținut niciodată măreția fiind prudent.”
„Naufragiatul nu trebuie să-și scoată hainele, nici măcar dacă sunt ude.” (citat metaforic, dintr-un discurs despre reziliență politică).
Un bilanț greu de egalat
Ion Iliescu a fost întotdeauna, după 89, o figură importantă în istoria politică a României. A continuat să scrie pe blog, să publice memorii și să participe la dezbateri despre democrație, toleranță și moștenirea istoriei. A fost iubit și urât, respectat și contestat, dar în mod cert a lăsat o amprentă majoră asupra destinului României moderne.
În absența unor repere solide post-revoluționare, pentru mulți români Ion Iliescu a fost mai mult decât un politician: a fost simbolul unei epoci de tranziție, cu toate contradicțiile și speranțele ei.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
