Legenda spune că cei doi s-au întâlnit într-o dimineață de iarnă din decembrie 1455, când Katharina, alături de câteva verișoare, încerca să transporte provizii pentru soldați. Vlad, impresionat de ochii ei albaștri și de cosițele blonde, a sărit să le ajute, iar astfel s-a înfiripat o iubire intensă.
Deși Vlad era deja căsătorit politic cu Anastasia Holszanska, legătura dintre el și Katharina a rezistat în fața tuturor obstacolelor, dând naștere unei relații durabile care a adus pe lume cinci copii: Vladislav (1456), Catherina (1459), Christian (1461), Hanna (1463) şi Sigismund (1468).
Vlad Țepeș a vrut să-i incendieze pe sașii din Brașov
Dragostea lor s-a desfășurat pe fondul tensiunilor politice dintre Vlad și comunitatea săsească din Transilvania, care îl percepea pe domnitor drept un adversar de temut. În 1459, când Țepeș a impus taxe mari asupra negustorilor sași și a capturat mai mulți dintre aceștia, soțiile acestora, furioase, au atacat-o pe Katharina. Aceasta, fiind însărcinată, a fost luată cu forța, bătută și dusă la Stâlpul Infamiei din Piața Sfatului, unde a fost umilită prin tăierea părului.
Aflând de cele întâmplate, Vlad a fost cuprins de o furie teribilă și a amenințat că va incendia orașul. În cele din urmă, s-a ajuns la o înțelegere: Katharina a fost eliberată în schimbul prizonierilor sași capturați.
După ce soția sa oficială, Anastasia, s-a sinucis în 1462 pentru a evita capturarea de către turci, Vlad ar fi dorit să o ia de soție pe Katharina. Însă, din cauza intrigilor negustorilor sași și a influenței regelui Matei Corvin, Vlad a fost capturat și ținut prizonier timp de aproape 13 ani.
În schimbul libertății, Vlad Țepș a fost constrâns să se căsătorească cu Ilona Szilágyi, o verișoară a regelui. Chiar și așa, iubirea sa pentru Katharina a continuat, iar el a avut grijă ca aceasta și cei cinci copii să fie bine întreținuți, oferindu-le moșteniri considerabile.
Viața în tăcere după moartea Voievodului
Moartea lui Vlad în 1476 a pus capăt relației lor. Profund îndurerată, la doar 39 de ani, Katharina s-a retras într-o mănăstire, unde și-a trăit restul vieții în tăcere și tristețe, incapabilă să depășească pierderea voievodului. Se crede că Katharina a mai trăit doar doi ani după pierderea lui Vlad Țepeș, fiind incapabilă să treacă peste moartea lui și că, deși ar fi dorit să-și încheie viața, credința i-a interzis acest gest.
Această poveste de dragoste, amplificată de aura tragică a epocii, rămâne un capitol emoționant și plin de mister în istoria românească, o poveste de iubire sfâșiată de intrigi și trădări, dar puternică în fața tuturor adversităților.
Deși Vlad și Katharina au avut 5 copii împreună, niciunul dintre aceștia nu a revendicat tronul Țării Românești, succesiunea fiind continuată de Mihnea cel Rău, fiul legitim al lui Vlad.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook